Liberăria Cărtureşti. Atrimum Mall. Ora 18,00. Etajul doi al centrului comercial parcă mai aglomerat decât niciodată. La fel şi parcarea. Şi librăria. O lansare. Cea a volumului „Societate vie. Proiect România 2020”. Cartea aparţine primarului Gheorghe Falcă iar, la lansarea arădeană a volumului, au putut fi văzuţi zeci de politiceni locali, în mare aparţinând, desigur, Puterii, directori de instituţii, cei doi rectori arădeni, profesori, persoane publice extrem de cunoscute la nivel local, susţinători şi prieteni ai primarului, dar şi mulţi curioşi.
Fragmente din cartea edilului au fost prezentat chiar de acesta la începutul anului, în mai multe luări de poziţie publice, atunci când Falcă a abordat problematica reformei statului, propunând idei precum recalibrarea administrativă, vindecarea de bolile risipei şi ineficienţei în domenii precum asistenţa socială, învăţământ şi sănătate. De atunci şi până acum, însă, cartea a prins viaţă în forma în care este prezentă acum în librării.
Marti, despre carte au vorbit, pe rând, Vasile Dan, Lajos Notaros şi Gheorghe Falcă. Concluzia a fost clară: o carte bine structurată, de economie politică. Un proiect politic ajuns pe hârtie, sau, după cum spunea Lajos Notaros, probabil „primul proiect conceput şi publicat de un politican după 1989”.
Deşi despre carte s-a vorbit mult, haideţi să vedem cum a rezumat autorul lucrarea: „Noi nu avem un proiect politic al nostru care să ne ajută să mergem mai departe. Dar acum avem şansa să îl concepem. Trebuie să căutăm acei oameni care, ca şi noi, doresc să schimbe raportul dintre stat şi societate, care îşi doresc un stat eficient şi discret, partener al unei societăţi vii şi puternice. O societate a celor care refuză statutul de asistat şi a celor care nu acceptă distribuirea egalitaristă a penuriei în dauna recunoaşterii şi a recompensării meritelor. O societate a celor responsabili de destinul lor”.
Primarul Falca a lansat „Societatea vie” la Bucuresti
Gheorghe Falca, autorul unei carti asteptate: Societatea vie. Proiect Romania 2020
Citiți principiile noastre de moderare aici!