Se votează bugetele societăţilor comerciale aflate în subordinea CLM Arad, proiectele indicând realitatea disperată în care se găsesc unităţile. Evenimentul va avea loc joi, în cadrul şedintei extaordinare CLM, planificată să înceapă la ora 12. Întrevederea va consemna, însă, câteva premiere: în primul rând reprezentanţii Regiei autonome de drumuri municipale nu mai prezintă aleşilor propunerea lor legată de bugetul pe anul în curs, ci consilierii pot consulta doar datele referitoare la deschiderea procedurii de insolvenţă, încheierea comercială emisă de Tribunalul Arad în octombrie 2009 şi constatările judecătorului sindic referitoare tot la deschiderea procedurii de involvenţă.
De două ori CET
O altă premieră vorbeşte de bugetul CET, care pentru prima dată va necesita două rânduri de voturi. Aleşii vor fi nevoiţi, ca atare, să voteze tot şase bugete, chiar şi fără bugetul RADM, în condiţiile în care CET prezintă două bugete: bugetul CET pe lignit şi bugetul CET Hidrocarburi (asupra acestora vom reveni cu o altă ocazie).
Cât priveşte modul de întocmire al bugetelor celor şase societăţi CLM aflate încă în viaţă, nimic spectaculos nu se anunţă pentru acest an. Dacă anul trecut doar două dintre unităţi s-au putut lăuda cu profit obţinut la finele anului, în acest an trei au şanse, conform proiectelor, să iasă pe plus. Totuşi, problemele sunt mari peste tot: mai toate societăţile şi-au trecut ca venituri de realizat în acest an sume mai mici decât veniturile prognozate sau realizate în 2009, iar ca investiţii sume mult mai mici decât cele din 2009.
De firca minisurilor
Ca să scape de pierderi şi să nu întocmească bugete cu minus, reprezentanţii societăţilor au tăiat din cheltuieli. Din cele materiale, desigur, nu de personal. Dar să luăm pe rând bugete următoarelor societăţi: Compania de Transport Public, Gospodărea Comunală, Târguri, Oboare, Pieţe şi Recons.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!