Consilierii județeni au votat, în luna august, majorarea tarifelor la apă și canalizare, la propunerea Companiei de Apă Arad. Și nu a fost vorba despre o ajustare la prețul pieței sau o majorare de câteva procente, ci una de-a dreptul “spectaculoasă” am putea spune, având în vedere că, de exemplu, tariful pentru metrul cub de canalizare a înregistrat o creştere de aproximativ 50 la sută. Noile tarife au intrat în vigoare din luna septembrie, iar recent arădenii au început să primească facturile calculate cu noile prețuri. De-a dreptul șocante, după cum ne-a spus un cititor al Jurnal arădean/www.aradon.ro care ne-a trimis și factura spre exemplificare: „Nu înțeleg cum este posibil așa ceva. Efectiv am avut un șoc, nu din cauza sumei totale, care nu este mare, ci din cauza procentului cu care s-au majorat tarifele la apă și la canalizare. Cum se justifică această mărire, de ce s-a ales o ajustare cu aproape 50 la sută a prețului la canalizare, de exemplu? Mi se pare o exagerare. Oare mai există șansa ca decidenții să ia în calcul o revenire asupra acestei decizii, care din punctul meu de vedere este nejustificată?”
Al șaselea tarif din țară
Conform Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) care a publicat prețurile avizate pentru operatorii regionali, valabile la data de 1 octombrie 2023, Aradul ocupă locul șase la nivel național, într-un top al celor mai mari tarife practicate. Prețul unui metru cub de apă potabilă, preț fără TVA, a fost stabilit la 6,23 de lei, iar cel al metrului cub de canalizare la 7,79 de lei, preț fără TVA. Însumând cele două servicii, arădenii au de plătit 14,02 de lei pentru metrul cub de apă și canalizare, preț fără TVA. Înainte de majorarea din august, metrul cub de apă furnizat de Compania de Apă Arad costa 4,24 de lei, la care se adăuga TVA, rezultând un preţ total de 4,62. Metrul cub de canalizare era tarifat de Compania de Apă Arad cu 4,80 lei, la care se adăuga TVA, rezultând un preţ total de 5,23 lei.
Tarife mai mari decât ale noastre sunt practicate, la nivel național, doar de alte cinci companii, după cum urmează: COMPANIA DE APĂ ARIEŞ S.A. Turda – metrul cub de apă – 8,06 lei, metrul cub de canalizate – 7,01 lei, total – 15,07 lei; APĂ CANAL GALAŢI S.A. – metrul cub de apă – 8,30 lei, metrul cub de canalizare – 6,23 lei, total – 14,53 de lei; S.C. COMPANIA DE APĂ S.A. Buzău – metrul cub de apă – 8,23 lei, metrul cub de canalizare – 6,03 lei, total – 14,26 lei; APAVITAL S.A. Iaşi – metrul cub de apă – 7,48 lei, metrul cub de canalizare – 6,77, total 14,25 lei; S.C. APĂ CANAL ILFOV S.A. – metrul cub de apă – 6,80, metrul cub de canalizare – 7,24, total – 14,05 lei. Prețurile sunt fără TVA.
Noi majorări
Creșterile, însă, nu se vor opri aici. O spune chiar Compania de Apă Arad, care anunţă că tarifele vor suferi noi majorări, încă din luna ianuarie a anului viitor, când preţurile vor fi majorate cu indicele de inflaţie. În plus, potrivit planurilor CAA, tarifele vor creşte în fiecare an, până în 2027, potrivit strategiei gândite de către cei din companie. Totuşi, procentual vorbind, creşterile vor fi infime. Prima majorare a tarifelor, după cea din 1 septembrie, va avea loc începând cu data de 1 ianuarie 2024. Atunci, preţul la apă va creşte cu 0,43 la sută, iar canalizarea cu 0,12 la sută. Apoi, începând cu data de 1 ianuarie 2025, vom avea o nouă creştere tarifară, apa urmând să coste cu 1,79 la sută mai mult, iar canalizarea cu 1,94 la sută. Mai departe, din 1 ianuarie 2026, apa va costa cu 3,47 la sută mai mult, iar canalizarea cu 0,49 la sută în plus. În sfârşit, din 1 ianuarie 2027, preţul apei se va majora cu 3,55 la sută, iar cel al canalizării cu 0,55 la sută. Trebuie precizat faptul că majorările se vor aplica la preţurile care vor fi existente la momentul respectiv, nu la preţul de astăzi.
Aprobate la București
La momentul prezentării noilor tarife, Compania de Apă a explicat că „atributul aprobării prețurilor și tarifelor practicate de operator regional Compania de Apă Arad S.A. aparține exclusiv Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad, urmare solicitării operatorului regional Compania de Apă Arad S.A. s-a adresat autorităților publice locale cu propunerea de aprobare a strategiei de tarifare aferentă planului de afaceri în baza Avizului conform emis de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice în condițiile prevăzute de Ordinul 230/2022 privind aprobarea Metodologiei de ajustare tarifară a prețurilor/tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare și de Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și canalizare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”
Buni de plată
Prin urmare, arădenii nu prea pot face mare lucru, decât să scoată din buzunare bani mai mulți pentru cele două servicii. Justificate sau nu, noile tarife ne asigură un loc șase la nivel național, în topul celor mai mari prețuri practicate de companiile de apă și canalizare din țară.
Trimite articolul
XUitați-vă la tarifele din Timișoara…locul 42. Și apoi să comparăm cu salariile din cele două municipii! Și topul acesta arată cam pe unde suntem…
Cum justifica CAA aceste majorari?
S-au facut investitii in reteaua de apa si canalizare?
Daca s-au facut, de ce nu s-au efectuat din fonduri UE?
Inca o palma peste “moaca” aradenilor.
Anul viitor vin alegerile..!! Dragi aradeni, mare atentie cu cine veti vota. 😉
-
Nu existe justificare. Încă un lucru important, 7,79 lei pe mc pentru canalizare, adică plătim pentru simplu lucru ca apa menajera se duce in Mures, trecând prin stația de epurare fara sa fie epurată. Stația fiind total insuficient pentru totalul locuitori Aradului
54.61% crestere, nu aproape 50%! Sa ni se spuna cum justifica aceasta crestere? Ar fi bine sa ne si spuna cei de la compania de apa,nu sa ramana o simpla intrebare retorica!
Nu mai aveau bani de salarii conducerea PNL-ista,asa ca au propus majorarea pretului.De ce canalizarea e mai scumpa ca apa ????? Se apropie alegerile si trebuie bani la partid.
Conform tabelului Aradul apare pe locul 2 nu pe 6.
Rectific tabelul e în ordine alfabetică per total Aradul e pe 6.
Dar de ce scrie pe factura apa potabilă fiindcă nu e potabilă fără fierbere concentrația de clor e atât de mare încât te deshidratează nu hidratează apa de robinet exista metode moderne de filtrare ce nu implică clorul se numește filtrare prin ozonificare,aviz amatorilor de la Compania de Apă Canal.
-
Ce specialisti la CA Arad bre?! La centrul Ineu este pus saf un dobitoc, simplu lacatus! Nici nu stie chest ii elementare din *alimentarile cu apa*…..este un simplu lacatus mecanic, habarnist! Probabil inafara de spaga, a mai dat ceva…..localnicii din Chisindia stiu….un chef puternic cu mai marii CA Arad si CJ Arad la Vasoaia, care a tinut 3 zile, cu lautari si bucate alese!Alooo…..DNA, ce paziti?!
Pai deja eram in top la pretul biletelor pentru transport in comun, acum hai cu apa. Doar nu ne lasam in fata altor judete unde se pune pret pe calitatea vietii.
ati putea publica si o comparatie a salariilor “managerilor” si a celor din C. A din Arad si , de ex. TM?
90% din angajații companiei de apă de la birouri sânt puși politic(PD transformat în PNL)
Abia acum ati vazut …de luna trecuta au fost in facturi. Jegosii nu au anuntat nu au notificat pe nimeni. Majorarea e de 80% din prima absolut fara nicio o baza….ce s-a modificat..ce au investit. Nu au trimis contracte aditionale ..nimic. Trebuie sesizata Protectia consumatorului apoi instanta…Consiliul Judetean nu zice nimic….Conca…alo.!!!
Niste ordinari care voteaza pe buzunarele noastre cat trebuie noi sa platim!! Cum pot sa voteze “ei” in numele nostru cat avem noi de plata fara nici un pic de jena????
-
Uite asa. Sunt consilieri , alesi politic fara cunostinte in nici un domeniu si voteaza orice li se dicteaza in interesul PNL
Este o nesimțire,creștere enorma a prețului care nu se justifică.Compania își permite să ridice prețul că noi consumatori nu avem alte opțiuni(din păcate).
BRAVO PNL 👍SPER SĂ ÎI RUPEȚI PE TOȚI LA BUZUNARE🤣
… astea au legatura cu “contoarele inteligente” cu care se lauda compania si Primaria; nu uitati, sunt “GRATUITE”, haha!
Trebuie bani la partid…de la tot judetul….hai sa le facem o vizita in grup la sediul CAA….cat mai multi….sau la CJA.
Anul vitor vin alegerile. Aveti grija pe cine votati
Stimată Sorina, ne zăpăcești su atâte cifre , numere, tabele. Da mai scriene ceva de salariile directorilor de la cele două companii
Sper că nu mai doriți să câștigați alegerile anul viitor .
-
Cu fraieri ca arădenii falca& co s-au prins de mult : câinii latră caravana trece 😘😅
Apa ar trebui sa fie gratuita, la fel canalizarea. Restul sunt aberatii si furturi institutionalizate.
-
Primul comentariu bun! Dacă mai calculam și prețul e noaptea minții, tare prosti suntem,plătim lux pentru prostii și apa bună o vindem la unguri ca apoi sa avem prețul asta la rețea și apa îmbuteliată. Ne meritam soarta cu vârf și îndesat
CAA a fost premiata la Gala Firmelor Aradene…But why???
Un metru cub de apă de la robinet costă cît 2 sticle de apă din magazin, și noi ne văicărim. Sunt alte lucruri care ar trebui să ne dea dureri de cap.
-
Gigel comparația ta nu are logica cea din magazin e exclusiv pt băut cea de la CAA e apa menajeră spălat, gătit, baie etc Un exemplu simplu e asta familie cu 2 copii și centrală de apartament deci și pt încălzit apa rece consumă fără sa se forțeze 15 metri cubi asta înseamnă 210 lei.(aproape jumătate din chiria pe o lună pt unii)
Apropo apa caldă de la CET e 35 lei metrul cub pensionarii săracii ce sa spună? Se spala o dată la lună cei cu pensii mici.-
Nu stresa ca domnul anonim e din gasca lui falconetti, dar dupa desfiintat stadioane, piete nimic nu ne mai mira.
-
-
Apa din magazin e optionala, nu trebuie sa o cumperi ca sa ai cu ce sa te hidratezi, decat daca vrei. Apa de la robinet e o necesitate intr-o lume civilizata, deci nu e acelasi lucru. Ai spus o prostie mai mare ca tine. Din cauza acestei mentalitati, tot timpul ne gandim ca altceva e mai grav si o lasam asa.
creștere justificată șase persoane și două mașini pentru a schimba un contor analiză care arată că apa de la robinet este mai bună decât apa minerală din Carpați
Propun sa boicotam compania de apa,nimeni sa nu mai plateasca nici o factura. Sa vedem,taie apa la tot orasul?
-
Vezi sa nu fie vreodata romanii uniti… Daca pentru salarii si taxe nu se unesc, crezi ca se vor uni pentru pretul apei?
Asta ‘meritam’ daca votam PNL.
Si asa tov.Csonka raporteaza cu mandrie contributia si aportul deosebit la finantarea campaniei electorale a PNL Arad! restul?! Nu mai conteaza…..CA Arad aduce bani multi la bugetul de campanie liberac…..Auzi neica, cica *apa potabila*…..pai veniti la Ineu bunaoara sa vedeti cat de potabila este, ca toti locuitorii din Ineu merg la arteziana din Moroda dupa apa….nu mai vorbim de ce se intampla cu instalatiile din reteaua consumatorilor ineuani (centrale, instalatii etc.), care se degradeaza si se defecteaza, generand cost uri mari apartinatorilor!
158 de lei factura la apa,dupa ce achitam facturiile,ajungem sa mancam mai prost decat pe vremea lui Ceasca!
Dar nu vă este rușine cu aceste prețuri la apă ,Falcă ți ai pus toate lipitorile la compania de apă în frunte cu Geanina. Când mu mai aveți bani de salarii și de sporuri nesimțite măriți prețul la metru cub de apă dar nu vă este rușine dar salariile oamenilor de rând când o să crească în stilul ăsta. Trebuie să Recunoașteți Că toți sunt veniți pe filiera PDL PNL Falcă & co
-
Vine campania electorala.. trebuie adunati banii cumva.
Lasa ca fac ei un bras de craciun si un concert de revelion si uita toata lumea.
VA MIRATI DE PRET, INTRATI PE SITEUL ANI SI VEDETI CAT A INCASAT BORHA( TACHE) IN ANUL 2022, RESPECTIV 7425 EURO/LUNA, CEI DE SUB EL DIN CONDICERE IN JUR DE 2500 EURO, DIN CE CREDETI VOI CA POT SA-SI IA ASEMENEA SALARII. LA MUNCITORI LE DA MINIMUL PE ECONOMIE. PE LANGA SALARII NU MAI PUNEM SI RESTUL.