De menţionat este faptul că şoferul avea suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice. Bărbatul a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, „a inculpatului recidivist Balint George Marius sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi a unei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce autovehicule i-a fost suspendată, infracţiuni aflate în concurs ideal”.
A refuzat testarea alcoolemiei
În rechizitoriul întocmit de procurori s-a reţinut că „la data de 3 noiembrie 2012, în jurul orei 04,30, după ce, în prealabil, a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a condus un autovehicul pe mai multe drumuri publice din municipiul Arad, iar la ieşirea din localitate, spre comuna Vladimirescu, a pierdut controlul asupra direcţiei autovehiculului, intrând în coliziune cu un autocamion care se deplasa regulamentar din sens opus. Accidentul rutier astfel produs s-a soldat doar cu pagube materiale. Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fiind transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei, inculpatul a refuzat prelevarea probelor de sânge. În urma verificărilor ulterioare efectuate de către organele de cercetare penală s-a stabilit că inculpatul Balint George Marius avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, consecinţă a unei condamnări definitive pentru comiterea unei infracţiuni la regimul circulaţiei.
Procurorii au trimis dosarul Judecătoriei Arad, spre soluţionare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!