A fost furtună groaznică duminică seara. Iar noua autostradă Nădlac-Arad a avut de suferit. Rafalele de vânt au desprins aproximativ 500 balize antiorbire montate între cele două sensuri, balize care au ajuns în roţile maşinilor care circulau pe şosea sau chiar au străpuns diferite părţi ale autoturismelor. Mass-media a fost împânzită de imagini cu roţi sparte de şuruburile balizelor sau chiar de balize care au penetrat bările din faţă ale maşinilor. La câteva zile distanţă de la aceste întâmplări, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga, a ieşit public şi a anunţat că şoferii care au suferit avarii pe autostradă pot cere despăgubiri.
Într-o intervenţie la televiziunea naţională, Narcis Neaga a aruncat „pisica moartă” în curtea constructorului autostrăzii, asocierea Astaldi-Max Boegl.
Totodată, directorul CNADNR a ţinut să îi sfătuiască pe şoferii care au suferit avarii duminică pe autostradă să solicite despăgubiri. „Pe autostradă, unde au zburat balizele antiorbire – sunt 600 de metri, nu 20 de kilometri, care înseamnă tot sectorul. E o greşeală a constructorului, din informaţiile de la Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara. Urmează să ne îndreptăm împotriva constructorului, cei care au suferit daune sunt rugați să facă plângere ca să recupereze banii de la noi, iar noi îi recuperăm de la constructor. E o problemă a constructorului”, a spus directorul de la CNADNR. Aşa că şoferii sunt aşteptaţi să ceară banii cheltuiţi pentru reparaţii. Pentru prima oară de la momentul producerii furtunii, CNADNR a luat o poziţie oficială prin vocea directorului şi a anunţat care ar fi vinovatul pentru situaţia balizelor. Până acum existau două variante: fenomenul meteorologic extrem sau greşeli de montare. Acum, o dată cu declaraţia lui Neaga, se pare că a fost identificată problema, iar aceasta vine dinspre constructor. Cel mai probabil, toate balizele antiorbire vor fi demontate şi remontate corect pe întreg traseul autostrăzii.
Explicaţia experţilor
În fapt, nu trebuie să fii expert ca să vezi că balizele respective au fost montate superficial. Însă am apelat la o persoană cu experienţă în domeniul drumurilor. Iar această persoană ne-a explicat exact motivul desprinderii balizelor antiorbire: „respectivele balize au la unul dintre capete două şuruburi care trebuiau prinse în corpul parapeţilor. Muncitorii, pentru a termina mai repede, nu au mai găurit parapeţii şi au pus balizele doar prin presarea acestora pe parapeţi. Ca atare, neavând în ce să stea prinse, balizele au fost foarte uşor suflate de vânt. Pentru a nu mai exista situaţii de genul acesta, este nevoie de demontarea tuturor balizelor care au fost montate în acest fel şi prinderea lor în şuruburi de parapeţi”, ne-a spus expertul. Rămâne de văzut acum dacă reprezentanţii constructorilor vor chiar face aceste noi lucrări.
În iulie
Autostrada Nădlac-Arad a fost inaugurată în luna iulie a acestui an. Lotul 1 şi parte din lotul 2 au fost date circulaţiei încă din iarna care a trecut, iar constructorul a lucrat mai departe la finalizarea şoselei între Pecica şi Arad, pe care a terminat-o în această vară.
Alte articole pe aceeaşi temă:
Furtuna de duminică seara a smuls balizele antiorbire de pe noua autostradă
Inventar pe balizele care au zburat pe autostradă
Citiți principiile noastre de moderare aici!