„În baza probatoriului administrat conducătorul auto în vârstă de 61 de ani, implicat ieri în evenimentul rutier și reținut de polițiștii Biroului Rutier a fost prezentat astăzi magistraților Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere a unui auto neînmatriculat pe drumurile publice și conducere pe drumurile publice sub influența alcoolului”, a declarat inspectorul principal de poliție Lorena Radu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad.
Totodată, conducătorul auto a fost supus recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind de 2,10 grame alcool pur în sânge, la prima probă, și de 1,95 la a doua probă.
Magistrații au decis să ia măsura controlului judiciar pentru 60 de zile în ceea ce-l privește pe șofer.
[related-post post_id=”1933721″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!