„Conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, cu propunerea luării de măsuri preventive”, a transmis, luni dimineață, Inspectoratul de Poliție Județean Arad, cu privire la șoferul în vârstă de 21 de ani care, cu o seară înainte, a ucis o femeie de 37 de ani și a rănit grav un adolescent de 15 ani, la Șiclău.
Înregistrările de pe camerele de supraveghere montate pe o casă din zonă arată cum cei doi circulau pe marginea drumului, pe o stradă din localitatea Șiclău. Strada era bine iluminată, iar cei doi circulau pe marginea părții carosabile. Din direcția opusă se apropia o mașină care circula regulamentar, iar din spatele acesteia se apropia cu viteză mașina condusă de tânărul de 21 de ani din Grăniceri. Acesta intră, cu viteză, în depășire și se observă în înregistrări cum una dintre victime observă că șoferul nu are de gând să îi ocolească, însă viteza cu care se apropie mașina este mult prea mare ca ei să se mai poată feri.
Șoferul îi lovește din plin pe cei doi și îi aruncă la o distanță de câteva zeci de metri, în șanțul de pe marginea drumului, după care își continuă drumul cu aceeași viteză. Șoferul mașinii care circula regulamentar, care fusese depășit de șoferul beat, a oprit mașina și a apelat numărul unic de urgență 112.
Femeia – despre care Ambulanța și Pompierii spun că avea 37 de ani, iar Poliția spune că avea 35 de ani – a murit pe loc în urma impactului, fiind prima lovită de mașină. Alături de ea se afla un adolescent – despre care Ambulanța și Pompierii spun că avea 15 ani, iar Poliția 18 ani – care a fost rănit grav, fiind găsit de către echipajele medicale în stare de inconștiență.
Șoferul care a cauzat accidentul și-a continuat nestingherit drumul, fiind însă identificat de polițiști în persoana unui tânăr de 21 de ani, din Grăniceri. Testarea cu aparatul alcooltest a relevat că acesta consumase băuturi alcoolice, având o îmbibație de 0,87 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.