Asociaţia Culturală Pro basarabia şi Bucovina – filiala „Columna” Arad, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor- Filiala „Avram Iancu” Arad, Uniunea Vatra Românească – filiala Arad şi Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război- filiala Arad, sunt semnatarii unui „Apel la solidaritate. Nu, autonomiei maghiarilor”. După cu lesne se poate deduce din titulatură, semnatarii se pronunţă împotriva „enclavizării României”, prin adoptarea proiectului UDMR privind regionalizarea României.
„Având în vedere scopul enunţat cu diferite ocazii şi urmărit continuu de liderii maghiari de la nivel central, acela de enclavizare a României, prin separarea celor trei judeţe, protestăm vehement împotriva adoptării tacite de către Senatul Ţării a legii iniţiate de UDMR cu privire la regionalizarea României, având ca ţintă refacerea Regiunii Autonome Maghiare, act pregătitor în vederea extinderii acestui spaţiu, pentru a se ajunge la faptul săvârşit în urma Diktatului de la Viena, din 1940.
Totodată, „luând la cunoştinţă de accentuarea problemelor îngrijorătoare ale celor peste 400.000 de români din Covasna, Harghita şi Mureş, care lansează chemarea pentru întreaga Ţară, prin Apelul Forumului Civic al Românilor din aceste judeţe”, asociaţiile „se solidarizează cu fraţii supuşi unor continue presiuni de către liderii politici şi civici maghiari”.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!