Campania „Drept la Educaţie”, iniţiată de Asociaţia Amvest, cu susţinerea organizaţiilor Pro Tineret Vest şi Progress On din Arad, a ajuns la final. Au fost alături şi elevii Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” Arad, care s-au implicat în campania de strângerea de jucării, haine şi rechizite. Copii din familii nevoiaşe vor intra, zilele următoare, în posesia rechizitelor şcolare, dar şi a obiectelor de îmbracăminte donate de arădeni pe toată perioada campaniei.
Campania a fost încheiată cu un recital sustinut de Oana Togoe, o tânără solistă din Arad, care a umplut, până la refuz, locaţia din Piaţa Avram Iancu, locul unde a fost creat centrul de donaţii. Evenimentul a fost prezentat de actriţa Giorgiana Elena Popan.
„Această campanie a fost o reuşită datorită oamenilor din jurul nostru, datorită arădenilor inimoşi – ne-a spus Daniel Mitre, preşedintele Asociaţiei Amvest. Sunt mândru că locuiesc în acest oraş şi mai ales mândru că oamenii nu au uitat semnificaţia cuvântului solidaritate.”
Donaţii şi sugestii
Donaţiile vor ajunge la câteva familii nevoiaşe din Arad şi Lipova, Centrul Maternal Arad, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Arad. În acelaşi timp, arădenii sunt rugaţi să sesizeze cazuri care, în opinia lor, merită sprijinite. Recomandările se pot face la adresa de email – amvestarad@gmail.com
Citiți principiile noastre de moderare aici!