Primii au fost sindicaliştii de la Şcoala Generală Nr.5 care şi-au asumat şi formulat clar şi răspicat poziţia faţă de atitudinea conducerii IŞJ Arad din ultima perioada, în special pe marginea discuţiilor privind salarizarea. Au urmat Liceul Teoretic „Vasile Goldiş”, Grupul Şcolar Industrial „Aurel Vlaicu”, iar astăzi am primit la redacţie alte patru scrisori de susţinere a iniţiatorilor acestui protest mediatic: Şc. Gen. nr.22, Şc.Gen. nr.12, Colegiului Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului, Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” .
O atitudine periculoasă pentru sistemul de învăţământ
„Cadrele didactice ale Colegiului Naţional „Elena Ghiba-Birta” Arad, consideră că este momentul să se alăture şi să susţină demersul moral iniţiat de colegii de la Şcoala Generală nr. 5 Arad.
În primul rând este inutil să reluăm argumentele şi contraargumentele susţinute de cele două „părţi” implicate într-un dialog mediatizat, din care cu siguranţă nu câştigăm, cel puţin noi profesorii, pentru că suntem deja în arena „leilor” puterii, care se pare că şi-au propus să ne anihileze definitiv de această dată.
În al doilea rând trebuie să admitem că poziţia noastră a fost câştigată în instanţă, iar acest aspect într-un stat de drept, aşa cum susţinem că suntem, nu poate constitui nici azi, nici în viitor subiectul vreunei discuţii. Aşa cum o resimţim noi, profesorii, nici măcar nu este o discuţie, ci o manipulare cu evident substrat politic.
Dincolo însă de această situaţie am dori să subliniem faptul că încrâncenarea reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad de a ne aduce „la ordine!” reprezintă o atitudine periculoasă, atât pentru momentul prezent, cât şi pentru viitorul sistemului educaţional în România. Am fi dorit cu toţii ca preocupările doamnei inspector general să fie axate pe adevăratele probleme ale dascălilor arădeni, acum când legi de o importantă majoră pentru invăţământul românesc generează dispute aprinse care cer soluţii pertinente şi viabile.
Nu ştim exact dacă IŞJ Arad cunoaşte cu adevărat care sunt dilemele cu care se confruntă cadrele didactice arădene, dar prin ceea ce ni se cere acum, considerăm că ne-am asuma vinovăţia morală a compromiterii ideii de educaţie.”
Semnează Colectivul de cadre didactice ale Colegiului Naţional „Elena Ghiba-Birta” Arad.
Luptăm pentru demnitatea noastră
„Susţinem acţiunile colegilor noştri pentru aplicarea corectă a legislaţiei în vigoare, de stopare a interpretării (speculative) a noutăţilor legislative şi de adoptare a unor soluţii clare şi coerente de aplicare corectă, a documentelor legale.Totodată, subscriem la precizarea, formulată de colegi, de a exista un punct de vedere clar şi legal, în ceea ce priveşte salarizarea cadrelor didactice, fără nici o posibilitate de interpretare eronată.
„Multele preocupări ale dascălilor” pentru „drepturile salariale” nu „împiedică buna desfăşurarea activităţii educaţionale”, deoarece rezultatele muncii dascălilor, la nivel de unităţi şcolare sunt realităţi, recunoscute şi confirmate, iar o salarizare, conform cu munca prestată, este o recompensă firească şi totodată un stimulent pentru omul, care munceşte, locul de muncă al dascălului fiind la catedră. Cum s-a ajuns la această situaţie?
Protestele, nemulţumirile, neînţelegerile şi opiniile diferite provin din aplicarea neunitară a Legii salarizării unice şi din ignorarea sentinţelor judecătoreşti obţinute de personalul didactic. Din interpretări speculative de către IŞJ Arad, a unor paragrafe de lege, tratate în mod izolat, fără a da nici un document legal scris, în acest sens, ci doar prin declaraţii verbale, cu pretenţii de judecăţi de valoare, dar fără acoperire legală şi în contradicţie, de fapt, cu prevederile legale , în vigoare (Legea nr. 330/2009 si OUG nr.1/2010). Această situaţie, la care s-a ajuns, a creat un climat tensionat, neobişnuit în învăţământul arădean, care este caracterizat prin seriozitate, armonie şi corectitudine.
SUNTEM DECIŞI SĂ LUPTĂM PENTRU DEMNITATEA NOASTRĂ! ”
Membrii de sindicat ai Colegiului Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad:
Achim Diana, Alb Ioan, Babac Alexandru, Balici Maria, Bâşcă Cornelia, Bărbosu Dacian, Bochiş Carmen, Bota Călin, Bota Florica, Calotă Dumitru, Câra Cristina, Călbează Iosif, Cătană Ramona, Chiş Anca, Creţ Carmen, Crişan Mihaela, Croitoru Maria, Danciu Iosif, Dolha Nicolae, Druzenko Valentin, Fărcuţiu Veronica, Fuliaţ Monica, Goldiş Daniela, Grama Emilian, Hărduţ Liana, Viorica, Iamandii Gheorghe, Iordan Lucica Gabriela, Koller Florin, Jurcoi Ioan, Knapek Corina, Kurunczi Flavius, Marta Felicia Simona, Marton Ladislau, Meszaros Monica, Micălăcian Lucica, Miclea Marius, Miloş Ioan, Miron Laurenţiu, Moldovan Cosmin Florin, Morcov Adriana, Muntean Anca, Nagy Erzsebet, Nica Ioan, Oros Rodica, Petica Viorica, Pop Petru, Popa Alexa, Puica Ana, Rozsa Antoniu, Rus Snejana Denisa, Rusu Dan, Sârb Ioan, Sasu Ioan, Sebestian Lucica, Socaci Mihaela, Stan Dorina, Stoica Simona, Telcean Eronim, Todoca Anişoara, Tolci-Soare Anica, Toma Lucian Dan, Toth Daniela, Vaida Diana Ioana, Vlădăşel Ioana, Vrasgyak Iuliu, Zaharie Maria, Znorovsky Andrea Bianka.
Suntem alături de protestatari
„Consiliul membrilor de sindicat din Şc. Gen. Nr. 12, întrunit în data de 14.04.2010, a decis să subscrie în totalitate petiţiei trimise I.S.J. Arad de colegii de sindicat din Şc. Gen. Nr. 5 – opiniile, problemele, nemulţumirile şi intenţiile fiind similare.
Luăm această atitudine pentru a dovedi unitate cu iniţiatorii acestui protest, în faţa unei cauze drepte (raliere pe care o dorim cât mai largă în rândul şcolilor din judeţ), pentru stăvilirea atitudinii incalificabile (mai ales faţă de directorii unităţilor de învăţământ) dovedite de conducerea inspectoratului şcolar şi pentru a propune acesteia o modificare de ultim moment a poziţiei injuste faţă de situaţia cadrelor didactice din judeţ.”
Semnează, membrii sindicatului S.D.Î. Arad :
Antoneac Mariana, Baltă Irina, Bărbosu Mirela, Benghia Ana, Boc Ramona, Bugiu Adinela, Cârlig Rodica, Cociuba Viorica, Dascăl Iuliana, David Erika, Katko Anuţa, Koleş Melinda, Kuharek Florina, Maghici Daniela, Mereniuc Viorica, Meteş Paraschiva, Mnerie Constantin, Morar Gabriela, Nistor Sofia, Peia Lenuţa, Radu Delia, Săudan Dan, Scorpie Rodica, Sida-Roman Marcela, Şerban Monica, Şoimoşan Ileana, Ştefu Anamaria, Ţiu Marius, Vida Daniela
Vrem să fim respectaţi
„Suntem alături de colegii noştri de la Şcoala Generală nr. 5 Arad şi subscriem la toate cele prezentate în „ Scrisoarea deschisă adresată tututor cadrelor didactice din judeţul Arad şi din ţară „ cât şi în „ Dreptul la replică „ pentru d-na Inspector Şcolar General.
Amintim că nu putem să rămânem indiferenţi când ni se hotărăşte remunerarea noastră pentru munca pe care o prestăm, spunem noi de calitate, şi credeţi-ne că aşa este.
Pe lângă problemele de zi cu zi, familiale, de sănătate, vine Inspectoratul Şcolar Arad, să ne îngreuneze situaţia deşi sarcina acestei instituţii este de a face o muncă de îndrumare şi control, nu de AMENINŢARE ŞI INTERPRETARE A LEGILOR cu scopul de a ne lua ceea ce ni se cuvine de drept.
Am învăţat în timpul procesului educaţional de a deveni dascăli, că la intrarea în clasă să uităm toate problemele personale, dar inspectoratul nu ne lasă să putem face acest lucru.
Atitudinea şi presiunile pe care le face asupra noastră cu scopul de diminuare a salariilor , ne reamintesc mereu că mâine nu vom avea bani suficienţi să ne plătim ratele, să ne plătim întreţinerea, să ne întreţinem copii la şcoală, să ne ajutăm părinţii pensionari şi bolnavi , să plătim taxele percepute de sistemul medical, să ne cumpărăm haine ieftine sau de la second-hand, pentru că pe cele de firmă le cumpără elevii noştri.
În concluzie, dorim şi noi să fim lăsaţi în pace să ne desfăşurăm activitate într-o atmosferă de calm şi linişte, fără stres, şi să se respecte hotărîrile judecătoreşti stabilite de cei în drept.”
MEMBRII DE SINDICAT DIN ŞCOALA GEN. NR. 22 „CAIUS IACOB „ ARAD
Mureşan Tatiana, Popescu Elisabeta,Gîrgari Aurica,Codoş Bibiana, Katko Anuţa, Feieş Claudia, Mandă Beatrice, Balaj Veronica, Matei Adina, Jurca Cristina, Stoica Nicoleta, Bătăneanţ Oana, Romanov Adriana, Petrişor Adriana, Secui Ana, Petrila Rodica, Hoaghea Maria, Misarăş Liliana, Gornic Rodica, Şerban Ioan, Ponta Elvira, Drăgan Felicia, Voştinar Mihaela, Sîrb Florina, Roşca Adriana, Păltineanu Letiţia, Vamoşiu Tiberiu, Ersek Iosif, Sida Dumitru, Demian Radu , Ciule Gheorghe, Negru Lacrima, Lup Loredana.
Monica Ardelean
Citiți principiile noastre de moderare aici!