Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de KeysFin, conform căruia numărul salariaților și gradul de profesionalizare au înregistrat o scădere în ultimii ani, iar fenomenul s-ar putea accentua în viitor. Evidențele Institutului Național de Statistică arată că în ultima decadă numărul de locuri de muncă vacante aproape s-a dublat. În anul 2009 existau 38.625 joburi neocupate, în timp ce în 2016 numărul acestora ajunsese la 59.753. Potrivit studiului cu pricina, populația ocupată a României s-a diminuat la 8,45 de milioane de persoane în sistemul public și privat, în anul 2016, față de 9,35 de milioane cât însuma în 2007.
„Este mai mult decât evident că România are nevoie de resurse umane apte să răspundă nevoilor și schimbărilor permanente de pe piața forței de muncă. E nevoie de specialiști, astfel încât firmele străine să găsească motivație și atracție pentru a investi. Intențiile noastre se leagă de o reformă radicală a sistemului educațional, grație căreia generațiile de mâine vor fi pregătite să aibă un rol conducător într-o economie bazată pe competitivitate. Creșterea economică pe care vrem să o asigurăm se va putea realiza în condițiile în care va exista disponibilitate de forță de muncă pe piața muncii din România”, precizează Florin Galiș, președintele organizației municipale ALDE Arad.
Programele
În momentul de față, în pofida cifrei de șomaj, România se confruntă cu o criză de mână de lucru pentru că „am devenit o țară care exportă specialiști” spun liderii ALDE Arad.
„România nu poate să rămână o țară cu o economie orientată exclusiv pe costul redus al forței de muncă. Lucrul acesta trebuie înțeles. Iar prin programele noastre, ce urmează a fi puse în aplicare, vom schimba trendul nefast”, a concluzionat Galiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!