„Cauza principală a îngroşării numărului şomerilor de către tinerii veniţi de pe băncile şcolii o reprezintă chiar sistemul de educaţie. În 23 de ani scurşi de la revoluţie, guvernele care s-au succedat la putere nu au fost capabile să reformeze învăţământul românesc, pentru a-l adapta rigorilor unui stat democratic şi economiei de piaţă. Este o adevărată prăpastie între pregătirea pe care o oferă sistemul de învăţământ şi cerinţele pe care le au angajatorii. Pentru ca să existe o corelare între ce se învaţă la şcoală şi ce trebuie să ştie tânărul care intră în producţie, trebuie să ajungem la o liberalizare reală a economiei şi o flexibilitatea accentuată a pieţei muncii. Din acest punct de vedere, nu putem vorbi despre o integrare a României în Uniunea Europeană, care, la ora actuală, face eforturi enorme pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor. Trebuie să conştientizăm că fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să fie producător şi nu doar beneficiar de soluţii”, a declarat Ion Stan.
CITESTE SI:
Cristina acorda credit tinerilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!