În Monitorul Oficial a fost publicat modelul certificatului medical pe care toţi tinerii sunt obligaţi să-l deţină la recrutare, în perioada stării de război. Conform legii, în cazul mobilizării sau a războiului, sunt obligaţi să îndeplinească serviciul militar toţi bărbaţii apţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Eşti pregătit? Dezertezi?
Ordinul publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 312, din 28 aprilie 2014, a fost emis de MApN, MJ, SRI, SPP, MAE, MS, SIE şi STS şi aprobă modelul certificatului medical eliberat de medicul de familie, ce urmează să fie prezentat de tineri la comisia locală de recrutare-încorporare, o procedură standard, spune preşedintele României, Traian Băsescu, aplicabilă în toate ţările NATO.
Tu ce ai face dacă MApN te-ar chema la recrutare? Ai merge? Scrie-ne aici, la secţiunea comentarii, sau pe adresa de e mail aradon@informmedia.ro şi noi vă vom prezenta rezultatele şi vom încerca să schiţăm cum stăm cu curajul, patriotismul şi naţionalismul prin Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!