„Stimați locuitori ai comunei Șimand, vă solicităm sprijinul pentru Elaborarea Planului Urbanistic General al comunei noastre. Vă invităm să completați online chestionarul prin accesarea link-ului
Pentru cetațenii noştri care încă nu sunt familiarizaţi cu aceste noţiuni din domeniul construcţiilor şi proiectării, am considerat oportun să definim si să explicăm ce înseamnă mai exact un Plan Urbanistic General şi rolul lor în orice comunitate. Planul Urbanistic General (PUG-ul) este un proiect care face parte din programul de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare a localităţilor ce compun unitatea teritorial-administrativă de bază. Planurile Urbanistice Generale cuprind analize, reglementări şi regulamentul local de urbanism pentru întreg teritoriul administrativ al unităţii de bază (suprafeţe din intravilan, cât şi din extravilan). În acelaşi timp, PUG-ul stabileşte norme generale, pe baza cărora se elaborează mai apoi în detaliu, la scară mai mică, PUZ-urile ş apoi PUD-urile”, explică administrația locală din Șimand.
Așadar, rezultatele chestionarului vor fi prelucrate și analizate în cadrul unui studiu sociologic. Administrația locală intenționează să aduce cât mai multe opinii pentru a putea fi generată o imagine cuprinzătoare despre „gradul de mulțumire privind locuirea în Șimand”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!