După ce a salvat biserica din Troaş, comuna Săvârşin, Ambulanţa pentru Monumente s-a mutat la Ciunteşti, comuna Craiva, unde intervine pentru punerea în siguranță a bisericii din sat.
„În primele zile ale celei de-a doua intervenții din anul acesta am reușit să desfacem aproximativ 3/4 din suprafața învelitorii vechi și, concomitent, am început lețuirea. Cât de curând ne apucăm de bătut șindrila horjită. Din nefericire, campania noastră de strângere de fonduri, sprijinul financiar venit din partea CJA și eforturile părintelui Ros și ale comunității locale nu au reușit strângerea întregii sume necesare înlocuirii în totalitate a învelitorii. Prin urmare, am etapizat intervenția, sperând ca pe parcurs, să mai apară susținători” – au transmis cei de la Ambulanţa pentru Monumente Arad.
Aşadar, dacă doriţi să vă implicaţi, puteţi susține intervenția de punere în siguranță a bisericii din Ciuntești prin donații în contul Asociației Culturale Vernacular: IBAN RO33 BTRL RONC RT05 1593 7601, cod Swift: BTRLRO22, Banca Transilvania, Bulevardul Revoluției nr.76, Arad, cu mențiunea „Biserica Ciuntești”.
Istoric
Biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” se înalţă pe un deal din mijlocul satului Ciunteşti. După unii săteni, bisericuţa ar fi fost construită în anul 1648. Planul navei este dreptunghiular, iar absida are planul pătrat, decroșată pe laturile de nord și sud față de linia longitudinală a pereților navei. Spre deosebire de alte biserici din zonă, la Ciuntești s-au folosit bârne rotunde și scurte. Din doi în doi metri se află câte un „șoș” în care se prind capetele bârnelor orizontale. Toate bârnele din perete sunt tăiate numai cu toporul. Cu toporul au fost făcute și „vișuiturile”, un fel de uluc, în care se prind „coarnele” acoperișului de cosoroabă. Când construcția a fost gata, pereții au fost lipiți în exterior, ca și o parte a suprafețelor din interior, cu „tină”, adică pământ amestecat cu pleavă; a urmat apoi „văcălitul”, așternerea unui strat subțire de „ceamur”, argilă amestecată cu pleavă fină. După uscarea văcăliturii s-a procedat la văruirea pereților. Acum biserica este tencuită, iar temelia este din piatră, cu un soclu mai înălțat pentru a feri pereții de umezeală. Biserica a fost pictată în anul 1861 de zugravul bihorean Ioan Lăpușanu.
Preot nou
De la mijlocul acestei luni, credincioşii din Parohia Ciunteşti au un nou păstor sufletesc. La 14 august, la bisericuţa din sat a avut loc instalarea tânărului preot Ovidiu Bobeica în funcţia de paroh. Părintele Ros-Roman Ioan-Sorin, care preluase Parohia Ciunteşti în 2019, s-a transferat la Parohia Buhani.
FOTO: Ambulanţa pentru Monumente Arad
Trimite articolul
Xepiscopia Aradului ajuta cu bani aceasta reparatie?
de ce la alte culte se poate si la ortodocsi /BOR/……………mai putin? Numa intreb
-
Nu poate ajuta , au prea mari cheltuieli cu combustibilul la limuzine , acum cu noile preturi la carburant sunt vremuri grele si pentru popi ,
Bisericuța se află intre Ciuntesti și Vălani. Ultima oară am fost in interiorul ei, cu vreo 40 de ani in urmă.
De ce disparut din nomenclatorul localităților din jud. Arad, satul Vălani?
-
Valani, biserica este in satul Ciuntesti,nu intre Ciuntesti si Valani,la Valani este o alta biserica. Acelasi preot slujeste si la Ciunesti si la Valani!
Bravo mai!
I-o zic o treaba noi mergem la lucru si după doișpe ore n-om face treaba ca numai mult si Aradon stie ca de prin tari străine impozitul la salar e mai măricel da de unde mai mult.