Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, care administrează drumurile naţionale şi autostrada de pe raza judeţului Arad, a tras linie la sfârşit de an şi anunţă că, în 2019, în Arad au fost efectuate lucrări de reparaţii şi întreţinere de zeci de milioane de lei. „Cele mai importante lucrări de întreținere curentă executate în 2019 reprezintă lucrări la partea carosabilă pentru întreținerea platformei drumului, toaletări și igienizări, asigurarea scurgerii apelor din zona drumului, lucrări privind întreținerea plantațiilor rutiere, lucrări de întreținere curentă a podurilor, pasajelor, podețelor și tunelurilor, cât și lucrări care vizează siguranța circulației. Ponderea cea mai mare o au lucrările la partea carosabilă: plombări de gropi, repararea suprafețelor burdușite, badijonări pe suprafețele poroase, colmatări fisuri la îmbrăcăminți asfaltice, colmatări crăpături și rosturi la îmbrăcăminți cu lianți hidraulici”, se arată într-un comunicat al DRDP Timişoara.
Zeci de kilometri
Potrivit statisticilor DRDP, în acest an, în judeţu Arad au fost executate covoare asfaltice pe aproape 28 de kilometri de drumuri naţionale, dar au fost efectuate şi lucrări de plombare a gropilor. Totodată, pe segmentul de autostradă Nădlac-Remetea Mare, au fost tratate tasările locale şi au fost colmatate fisurile. Cele mai ample lucrări au vizat turnarea unor covoare asfaltice pe DN 7, între localităţile Săvârşin şi Păuliş, dar şi în Vladimirescu şi în zona Nădlacului. Alte lucrări de turnare a unor covoare asfaltice au vizat şi DN 79 A, între localităţile Chereluş şi Sintea Mare. Totodată, o altă lucrare de amploare a fost aşternerea unui strat bituminos subţire pe DN 69, de la Arad şi până în zona Sânandrei, din judeţul Timiş. Pe lângă lucrările propriu-zise la drumuri, s-a acţionat şi pe partea de estetică rutieră.
Şi sumele
Datele transmise de DRDP Timişoara indică faptul că, pe parcursul anului 2019, în drumurile naţionale şi autostrada din Arad au fost investite aproximativ 14 milioane de lei, la care se adaugă şi TVA.
Trimite articolul
XPe cand se contureaza repararea drumului Curtici -Macea care arata ff rau ?
În Vladimirescu și-au bătut joc de lucrare și au plecat.. verificați știrea, cu siguranță veți avea rating dacă vă interesați și redactati un articol pe măsură lucrării