Primarul Gheorghe Falcă și soția sa Ela vor ajunge în fața instanței Judecătoriei Arad, pentru a pune capăt căsniciei care a durat 14 ani, în data de 20 septembrie, la ora 8,30. Conform informațiilor publicate de portalul instanței, va fi o ședință publică, însă cei doi au dreptul să solicite o ședință secretă, caz în care magistrații vor lua o decizie.
Litigiu sau formalitate?
Completul care va soluționa litigiul este specializat în materie de minori și familie, însă este posibil să nu vorbim despre un litigiu propriu-zis, ci mai curând de o formalitate, pentru că soții Falcă par să fi ajuns la o înțelegere privind condițiile de separare. Până acum, cei doi au refuzat să comenteze public decizia de a divorța, o singură referire fiind făcută de Falcă după ce a fost reales în funcția de primar. În discursul susținut cu ocazia ședinței Consiliului Local în care a depus jurământul, Falcă a vorbit despre valorile familiei, amintind de „problema” sa: „Sunt omul care crede în valorile familiei creştine. Şi iubirea şi dragostea m-au ajutat să fac lucrurile pe care le-am făcut, dar în acelaşi timp, să mă şi apăr. Dacă nu ai avea iubire şi dragoste, nu ai rezista la lucrurile grele pe care le vedem şi le avem în societate. Sunt omul care cred în valorile familiei indiferent de ce problemă am eu. Aceste probleme sunt ale mele. Dar a crede în valorile respective trebuie să fie un ţel al tuturor oamenilor“.
Divorțul, cerut de soție
Vă reamintim că, la începutul lunii iunie, Ela Falcă a introdus acțiunea de divorț, după aproape 14 ani de căsnicie. Dosarul nr. 9006/55/2016 se va judeca la Secția Civilă, având ca obiect divorțul și tutela fiicei celor doi, Ana Maria, în vârstă de 9 ani.
Nașul de căsătorie al celor doi este fostul șef de stat Traian Băsescu. În 2013, Băsescu, aflat la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, a spus că în acel loc a fost „târguită” și Ela Falcă de către actualul edil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!