Un nou scandal are în centru Compania de Transport Public Arad, mai precis şoferii de autobuze angajaţi aici. Am primit mai multe sesizări de la locuitori ai comunei Livada, nemulţumiţi de faptul că din luna februarie mai multe curse de autobuz pe relaţia Arad-Livada au fost desfiinţate. Oamenii spuneau că cei de la CTP au luat această decizie din cauza faptului că acele curse erau nerentabile. Numai că, spun locuitorii din Livada, situaţia nu stă chiar aşa. „Autobuzele care plecau dinspre Arad spre Livada erau mai mereu pline. Numai că şoferii, în loc să taie bilete, luau banii de la călători şi îi băgau în buzunar. Unii dintre călători chiar insistau să primească bilet, temându-se de faptul că, la un moment dat, ar putea rămâne fără autobuze tocmai din cauza biletelor puţine care au fost vândute. Uneori, şoferii îi certau pe cei care solicitau bilet, întrebându-i dacă le decontează cineva. Aşa nu se mai poate. Într-adevăr, pe foaie, cursele de Livada nu sunt rentabile. Dar, în realitate, există călători, numai că şoferii preferă să îşi completeze salariile cu aceste sume care ar trebui să meargă în bilete”, au sunat, în mare, cam toate sesizările primite de noi.
Au adunat semnături
Încercând să vină în ajutorul locuitorilor, primăria din Livada a preluat o listă semnată de peste 600 de persoane care cereau reintroducerea curselor de autobuz. Această listă a fost trimisă către Consiliul Judeţean Arad, iar de aici a ajuns la CTP. Situaţia de la Livada a avut parte chiar de o dezbatere la finalul şedinţei Consiliului Judeţean care a avut loc vineri, 30 martie. Prezent la CJA, primarul Iosif Bimbo a cerut ajutor pentru reintroducerea curselor de autobuz. Tot la şedinţă s-a aflat şi Claudiu Godja, directorul CTP. Aşa că toate părţile implicate erau prezente. „Am primit o serie de plângeri de la locuitori şi vă rog să luaţi în considerare reintroducerea acelor curse. Este adevărat că ele au fost declarate nerentabile, dar dacă CTP ar trimite controale mai dese, ar vedea că situaţia nu este chiar aşa”, a spus primarul din Livada. Edilul a fost susţinut de preşedintele CJA, Iustin Cionca, acesta din urmă cerând o rezolvare directorului Godja. „Găsiţi variante. Trimiteţi controale, montaţi camere de luat vederi, pentru că acuzele acestea sunt destul de grave. Iar dacă acele curse sunt necesare pentru locuitorii din Livada, o să vă rog să faceţi tot posibilul să le reintroduceţi”, i-a transmis Cionca şefului de la CTP.
O echipă… şi nu prea
Tot preşedintele CJA a venit şi cu propunerea ca primarul din Livada şi directorul de la CTP să adune mai multe declaraţii de la oamenii care susţin că nu au primit bilet, deşi au dat bani. În acel moment, atitudinea primarului Iosif Bimbo, care până atunci a fost cel mai vocal dintre toţi, a luat o turnură de-a dreptul ciudată. Acesta a refuzat să se implice, spunând că nu e treaba lui să fie intermediar între CTP şi locuitorii din Livada. Asta chiar dacă până acum chiar intermediar a fost. „CTP să îşi rezolve problemele. Sau, dacă vrea să le rezolv eu, să îmi plătească un salariu. Dacă acele curse nu vor fi reintroduse, vom renunţa la transportul cu CTP şi vom solicita serviciile unei societăţi private”, a ameninţat, total nefondat şi fără nicio bază legală, primarul. Până la urmă, după îndelungi discuţii, s-a stabilit ca echipa formată din Iosif Bimbo, Claudiu Godja şi consilierul judeţean Adrian Ţolea să rezolve această problemă.
De prin mai
Dacă acele curse de autobuz vor fi reintroduse, acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de luna mai. Pentru că ele au fost desfiinţate în baza unei hotărâri CJA. Şi tot printr-o hotărâre trebuie reluate. Pentru a respecta termenele birocratice, este nevoie de o lună de zile. Aşa că proiectul de hotărâre care vizează reintroducerea curselor va fi supus votului de abia în şedinţa ordinară din luna aprilie. Drept urmare, hotărârea îşi va face efectul în luna mai.
Plângere penală
Preşedintele Iustin Cionca a mai anunţat că va fi depusă o plângere penală pe numele şoferilor care au preferat să îşi bage banii în buzunar şi să nu taie bilete.
Citiți principiile noastre de moderare aici!