Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Belezan Rodica Mariana, agent şef în cadrul Penitenciarului Arad, a pretins de la martora denunţătoare suma de 2.000 de euro, susţinând că are influenţă asupra membrilor comisiei din cadrul Penitenciarului Arad, care hotărăşte cu privire la acordarea dreptului de muncă deţinuţilor. Practic, denunţătoarea avea un fiu încarcerat în puşcăria arădeană, iar pentru ca acesta să beneficieze de drept la muncă, a fost cerută suma de 2.000 de euro. Tot procurorii timişeni spun că al doilea inculpat, Belezan Doru Mihai, comisar şef de penitenciare, împuternicit şef serviciu siguranţă în cadrul Penitenciarului Arad, a pretins de la martora denunţătoare suma de 2.000 euro, pentru a aviza favorabil şi a interveni asupra membrilor comisiei din cadrul Penitenciarului Arad, care hotărăşte cu privire la acordarea dreptului de muncă al deţinuţilor, comisie din care făcea parte chiar inculpatul, în vederea acordării dreptului la muncă fiului martorei denunţătoare. Anchetatorii i-au reţinut pe cei doi pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca judecătorii Tribunalului Timiş să stabilească dacă vor acorda mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele gardienilor.
„La instrumentarea acestei cauze procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au beneficiat de sprijinul S.R.I. Arad şi au colaborat cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad”, au mai anunţat anchetatorii.
UPDATE: Fara gratii
Cei doi angajaţi ai Penitenciarului Arad care sunt cercetaţi de procurori pentru trafic de influenţă şi luare de mită nu vor vedea gratiile de pe „partea cealaltă”. Judecătorii Tribunalului Timiş au decis că Rodica Belezan va fi cercetată în stare de arest la domiciliu, în timp ce soţul ei, Doru Belezan, va fi cercetat în stare de libertate. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, cei care au instrumentat acest dosar, pot ataca decizia primei instanţe chiar la Curtea de Apel Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!