Jandarmii au început intens patrulările în Livada după ce au primit mai multe reclamații de la proprietarii unor case care fuseseră sparte.
Prinși în timp ce încercau să fure
Având în vedere reclamaţiile primite, cu privire la faptul că, într-o zonă cu case nou construite, din comuna Livada, judeţul Arad, mai multe imobile au fost sparte şi distruse de hoţi, jandarmii arădeni au desfăşurat acţiuni specifice pentru prinderea acestora. Ca urmare, au fost prinse în flagrant două persoane, C.A. de 15 ani şi C.D. de 16 ani, din comuna Livada, în timp ce încercau să sustragă dintr-un imobil mai multe bunuri , a declarat căpitanul Emilia Fînață, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Arad.
Distrugeau casele
În urma cercetărilor jandarmii au descoperit că cei doi minori nu sunt la prima infracțiune de acest gen. Conform IJJ Arad, băieții au pătruns prin efracție în casele din zonă, furând diferite bunuri. Minorii însă nu s-au oprit aici. Pe lângă faptul că furau bunurile din case, băieții distrugeau instalațiile electrice, murdăreau pereții și distrugeau obiectele de uz casnic, declarând că au făcut acest lucru doar ca să se distreze. Părinții nu știau cu ce se ocupă copii lor. Modul lor de operare a fost mereu acelaşi: au acţionat de la lăsarea întunericului şi până la ora 22,00, când se întorceau în familie, fără ca părinţii să ştie ce au făcut , au precizat reprezentanții IJJ Arad.
Înarmați cu răngi și cuțite
Asupra celor doi minori, jandarmii au găsit lanterne, răngi și cuțite. Întrebați ce intenționau cu răngile și cuțitele, băieții au declarat jandarmilor că aveau de gând să le folosească în cazul în care erau prinși.
Jandarmii spun că până în prezent, au fost identificaţi mai mult de zece proprietari, din aceeaşi zonă, care au reclamat faptul că le-au fost sparte şi distruse imobilele în acelaşi mod.
Minorii sunt cercetați pentru furt calificat și distrugere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!