Cei trei făceau parte din gruparea timișoreanului Ioan Loliș – arestat în urma spargerii unei case de schimb valutar din Chișineu-Criș – și au continuat să dea lovitură după lovitură și după ce o parte din membrii rețelei fuseseră prinși de polițiști.
În fapt, doi dintre cei trei sunt autorii furtului de la USAMV din Cluj Napoca, unde au sustras din seiful universității bani și bonuri valorice, cauzând un prejudiciu estimat de peste 90.000 de lei. Înainte de acest furt, și-au încercat norocul și la Arad, pătrunzând prin efracție în sediul unei societăți comerciale situată pe strada Andrei Mureșanu.
Mocanu Stelian, zis „Steli”, a avut rolul de șofer în cazul de pe Andrei Mureșanu. Bărbatul, din Timișoara, fiind reținut ieri în urma unei percheziții efectuată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Arad în orașul de pe Bega, urmând ca astăzi să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.
Ceilalți doi – în fapt aceștia fiind cei care au dat spărgea de la Cluj – Daniel Luca și Abraham Eduard fiind reținuți și ei, primul la Iași, iar cel de-al doilea la Cluj.
Spargerea de la Arad a avut loc în această toamnă, la adăpostul nopții. Hoții au pătruns în sediul firmei din Arad, au luat seiful – în care se aflau câteva mii de euro, potrivit informațiilor noastre -, însă l-au abandonat pe drumul spre mașină deoarece agenții firmei de pază, alertați de alarma silențioasă conectată la seif, au sosit la fața locului, cei trei văzându-se nevoiți în aceste condiții să lase seiful și să demareze. Agenții de pază nu au reușit să-i prindă pe cei trei.
Trimite articolul
XPai i au prins sau nu ? …1- . agenții firmei de pază, alertați de alarma silențioasă conectată la seif, au sosit la fața locului, cei trei văzându-se nevoiți în aceste condiții să lase seiful și să demareze. Agenții de pază nu au reușit să-i prindă pe cei trei…. n.r.
2- Hoții au fost prinși, doi dintre ei fiind și autorii furtului de la USAMV Cluj, unde au furat din seiful universității bani și bonuri valorice, creând un prejudiciu de aproximativ 90.000 de lei. ….n.r
Daca faceau hotii cel putin 30 min miscare zilnica nu i mai ajungeau agentii.