ARAD. Începând cu această primăvară va intra în vigoare reglementarea privind transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale. Practic, toate acestea se vor putea face doar prin înrolarea în Spațiul Privat Virtual (SPV), înrolare care devine obligatorie. Nu toate categoriile de contribuabili sunt vizate de această schimbare. Înrolarea obligatorie în SPV se aplică: *persoanelor juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică; *persoanelor fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent în una din formele prevăzute de OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare.
Înregistrarea în serviciul „Spațiul Privat Virtual” se face accesând pagina principală a ANAF (www.anaf.ro), secțiunea „Servicii Online”, „Înregistrare/Înrolare persoane fizice și juridice în SPV”.
„Totodată, potrivit actului normativ menționat mai sus, în situația în care începând cu 01.03.2022 contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distantă a cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente și le vor depune în format letric, organul fiscal central nu le va lua în considerare, procedând la notificarea acestora cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță.
Menționăm faptul că înrolarea în Spațiul Privat Virtual (SPV) oferă persoanelor fizice și juridice toate facilitățile comunicării la distanță a actelor administrative fiscale emise în formă electronică, precum și a altor informații și înscrisuri în legătură cu situația financiară și fiscală proprie a acestora”, mai transmite Fiscul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!