În localităţile de pe Valea Crişului Alb cămaşa femeiască se numeşte „spătoi”. Cele mai bogat ornamentate astfel de cămăşi femeieşti le regăsim în zona Şicula – Ineu, acestea fiind confecţionate din pânză albă de „misir” (bumbac şi cânepă). Bogat ornamentate atât pe umeri cât şi pe mâneci şi pe manşete, cămășile au înfloriturile de pe umeri cusute pe bucăţi de pânză adăugate peste materialul cămăşii. Cromatica este în culorile roşu, negru, albastru, verde, specifice zonei, iar motivele ornamentale sunt florale, alcătuite din cusături colorate. Sub guler, cămaşa este încreţită.
În zona etnografică a Văii Mureşului, cămaşa femeiască se numeşte „spăcel”. Este confecţionată din bumbac ţesut la război, iar ornamentele se găsesc pe mâneci, pe piept, guler şi „pumnari” (terminaţiile mânecilor). Pe piept are nasturi coloraţi, iar mânecile se termină cu dantelă. Motivele ornamentale de pe mâneci se numesc „tablă cu pui” şi sunt de culoare neagră, acelaşi motiv regăsindu-se şi pe „pumnari”. Pe piept cămaşa este ornamentată în culori, motivul folosit fiind denumit „brânduşat”. Acelaşi motiv se întâlneşte pe părţile laterale ale cămăşii. Sub guler, de jur împrejur sunt realizate încreţituri.
„Vă invităm să descoperiți tradițiile populare de altădată în expoziția Ia românească. Cămăși femeiești tradiționale din județul Arad, deschisă la Consiliul Județean Arad”, transmite Complexul Muzeal Arad. Expoziția poate fi vizitată până pe 24 iulie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!