Dacă în unele zone din țară s-a văzut chiar în noaptea dintre ani, aurora boreală a revenit pe cerul României în prima seară din 2025, fiind de data aceasta vizibilă în mai multe regiuni. Nuanțele roșiatice au creat o adevărată magie pe cer, un spectacol uimitor ce a fost imortalizat de numeroși pasionați de fotografie și astronomie.
Cel mai bine s-a văzut în nordul țării, dar a putut fi zărită cam peste tot unde a fost cer senin. Din păcate, în cea mai mare parte a județului Arad a fost ceață, astfel că aurora boreală nu a putut fi văzută. Există totuși (cel puțin) o excepție: localitatea Groșeni, comuna Archiș. Mai multe imagini cu cerul înroșit (dar și cu carul mare și carul mic) au fost surprinse după ora 20 a zilei de 1 ianuarie 2025 și au fost postate pe rețelele sociale, spre admirația internauților.
“Se vede seara, după apus, spre vest, exact acolo unde apune soarele” – a explicat Ionel Gag, pe Facebook.

Foto: Ionel Gag

Foto: Ionel Gag

Foto: Ionel Gag

Foto: Ionel Gag
“Minunată creație a lui Dumnezeu, în toată splendoarea ei” – a scris Mihaela Hanciuța alături de imaginile cu aurora boreală văzută de pe dealul Rovina.

Foto: Hanciuta Mihaela

Foto: Hanciuta Mihaela

Foto: Hanciuta Mihaela

Foto: Hanciuta Mihaela
Aurora boreală se formează în urma interacțiunii moleculelor gazoase de pe Pământ cu particule încărcate magnetic provenite din vânturile solare. Aurorele boreale de culoare roșie sunt produse de particulele de oxigen situate la înălțimi de peste 320 de kilometri.
Potrivit specialiștilor, 2025 se anunță un an cu activitate solară maximă, cu noi recorduri privind furtunile electromagnetice, ceea ce înseamnă că vom vedea mult mai des aurore boreale.

Foto: Adelin Rus

Foto: Adelin Rus

Foto: Adelin Rus

Foto: Adelin Rus