Practic, este vorba despre un proiect desfăşurat în perioada septembrie 2009 – august 2012, intitulat: „Creşterea competitivităţii prin calificarea şi recalificarea persoanelor angajate pe piaţa muncii”.
„Cursurile organizate prin acest proiect sunt gratuite, iar la finalul lor se obţine un certificat de calificare recunoscut la nivel naţional şi european”, a explicat Petre Toma, lider C.N.S.L.R. Frăţia Arad.
La nivel de judeţ Arad s-au înscris până în prezent 304 persoane pentru calificare în 12 profesii cuprinse în program. Mai mult, C.N.S.L.R. Frăţia a fost prima organizarea sindicală din România care a demarat primul curs de calificare în meseria de instalator instalaţii tehnico sanitare şi de gaze. La finalul cursului, 55 de arădeni au primit califarea ante-menţionată, după ce au urmat 720 de ore de pregătire – 240 de ore de terie şi 480 de practică.
„Până la finalul anului 2010, Uniunea Judeţeană C.N.S.L.R. Frăţia Filiala Arad va demara încă un curs de calificare în profesia de agent de pază şi ordine, pentru un număr de 56 de persoane”, mai spune Toma.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!