ARAD. În 4 noiembrie 1948, pe scena Teatrului Român de Stat Arad a avut loc premiera primului spectacol „O zi de odihnă”, de Valentin Kataev. Entuziasmul înfiinţării trupei profesioniste la Arad este dus mai departe, între 1948 şi 1960, de cei patru directori care au condus destinele instituţiei în acea perioadă: Alexandru Marius, Mircea Graur, Octavian Rappaport şi Ion Jivan, în perioada menţionată lucrând aici opt regizori – angajaţi. Anul acesta pe 3 noiembrie pe scena teatrului va fi rememorată istoria acestui teatru, un omagiu adus celor care și-au dedicat viața și cariera acestui lăcaș de cultură.
Istorie scrisă
Teatrul arădean are o şansă unică – aceea de a avea o istorie consemnată atent şi extrem de minuţios de prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, datorită căreia putem avea oricând o adevărată oglindă a evoluţiei vieţii teatrale din oraşul nostru. Repertoriul perioadei (1948-1960)aduce în scenă mai ales piese ce alcătuiesc o dramaturgie fragilă în plan artistic, constituită din piese astăzi uitate, dar jucate cu mare succes în epocă. Totuşi, istoria teatrului arădean consemnează şi piese ce se joacă şi astăzi cu succes, binecunoscute scrieri din perioada interbelică: „Titanic vals”, „Gaiţele”, „Steaua fără nume”, „Omul care a văzut moartea”.
Cel mai apreciat, elogiat spectacol al epocii, care s-a bucurat de cele mai multe cronici în presa locală şi centrală şi cel mai aplaudat a fost spectacolul „Taifun” de Tao-Iui, care a avut premiera în data de 2 decembrie 1959, în regia lui Sorin Grigorescu.
Data de 14 mai 1960 consemnează inaugurarea noii săli a teatrului arădean, eveniment relatat pe larg atât în presa locală, cât şi în cea naţională. Festivităţii dedicate acestui eveniment i-a urmat prezentarea spectacolului cu piesa „Ferestre deschise”, de Paul Everac.
Citiți principiile noastre de moderare aici!