Echipa Campaniei Help25 este determinată să pună bazele unui Program de Depistare Precoce al Cancerului de Sân în regiunea de Vest. Pentru ca acest program să fie lansat, este necesară achiziţionarea unui Mamograf digital performant şi a întregii infrastructuri tehnice necesară bazelor de date, care să permită un bun diagnostic şi o urmărire în timp a leziunilor pentru evaluarea eficacităţii tratamentului oncologic. Datele obţinute de la fiecare mamografie vor fi stocate într-o bază de date, iar această bază de date va urmări dinamica şi evoluţia stării fiecărei paciente, precum şi furnizarea de date necesare cercetării din centrele universitare, care luptă împotriva acestei boli. Reprezentanţii Campaniei Help25 precizează: „Prin intermediul acestui program dorim să facilităm accesul tuturor femeilor din comunitate la sănătate, de aceea pentru început vom oferi în primele 25 de luni 5.000 de mamografii gratuite femeilor din regiunea de Vest care sunt fără venituri sau care au venituri minime pe economie. Pe lângă accesul deficitar la informaţia şi educaţia medicală cu privire la prevenţia cancerului la sân, o altă problemă întâlnită destul de des la noi în ţară este şi venitul mic/familie, ceea ce înseamnă că, pentru multe femei din regiunea noastră, o investigaţie de specialitate după vârsta de 40 de ani nu este o prioritate financiară. În acest sens, în plus faţă de cele 5.000 de mamografii gratuite oferite în primele 25 de luni, programul este gândit în aşa fel încât preţul unei mamografii să acopere costul a două, iar astfel femeile care îşi permit să plătească această sumă, vor oferi unei femei necunoscute şi fără venituri, posibilitatea de a efectua o mamografie gratuită.“
Reprezentaţia din data de 2 octombrie a spectacolului „Viaţa ca un joc uşor“ se înscrie în primul pas al Campaniei Regionale Help25 şi este dedicat Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului la Sân. Cu această ocazie, un grup de medici specialişti vor prezenta publicului obiectivele campaniei şi modul în care ne putem implica în derularea ei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!