ARAD. Consiliul Local al Municipiului Arad, prin Direcția de Asistență Socială Arad, a organizat un eveniment prilejuit de Ziua Internațională a Copilului. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul serviciul social Complex „Curcubeu”, cu această ocazie organizându-se ateliere de lucru pentru copii, pictură pe față, concursuri de desene și creație, mini-campionate de fotbal și de tenis de masă.
S-au implicat în acțiune, voluntarii de la Interact Club Arad, elevii claselor a X-a și a VI-a de la Colegiul Național ”Elena Ghiba Birta”, coordonați de profesoara Ancateu Olimpia, voluntarii de la Asociația Clubul Sportiv Experiența Multisport. De asemenea, la eveniment au luat parte și un grup de copii refugiați din Ucraina, ce frecventează afterschool-ul centrului. „Așa cum deja ne-am obișnuit, minunata sărbătoare de 1 Iunie a adunat la un loc copiii, dar şi adulţii cu suflet de copil care au uitat preţ de câteva ore de responsabilități, griji și probleme și au simţit, participând la spectacolul prilejuit de ziua copilului de la Complexul Curcubeu, că încă mai există inocenţă. Am asistat astăzi la o sumedenie de concursuri cu premii, dansuri, sport, pictură pe față, baloane și dulciuri, copii fericiți și multe zâmbete. Vreau să le mulțumesc voluntarilor prezenți, elevilor de la Liceul ”Ghiba Birta” și, în mod special, dragilor mei colegi, care de fiecare dată fac ca totul să fie de poveste. La mulți ani tuturor copiilor din lumea întreagă!” a declarat Oana Pârvulescu, director general al Direcției de Asistență Socială Arad. La finalul evenimentului, copiii au primit mici cadouri din partea organizatorilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!