ARAD. A nins o singură zi în judeţul nostru, nici măcar nu a fost o ninsoare foarte puternică, dar parcă Aradul a fost dat peste cap. Pe lângă străzi municipale, drumuri judeţene şi naţionale care au fost mai mult sau mai puţin curăţate, pe lângă accidente, de la tamponări minore la incidente grave, soldate cu decedaţi, acum Spitalul Judeţean Arad este luat cu asalt de locuitorii judeţului. Motivul? Cel care apare de fiecare dată pe vreme de iarnă: fracturile. Potrivit informaţiilor primite de la Adrian Wiener, directorul medical al unităţii, secţia de Ortopedie este plină non-stop.
„Luni am avut 36 de cazuri de fracturi la Urgenţe. Marţi, până la orele amiezii, erau deja 16 cazuri. Cel mai probabil, pe parcursul zilei de marţi, până seara, se va depăşi din nou pragul de 30 de cazuri”, a explicat Wiener.
Numărul arădenilor care au ajuns cu fracturi este cam de două-trei ori mai mare faţă de o zi obişnuită. Gheaţa de pe trotuare şi din parcări a fost un obstacol greu de trecut pentru cei care, după un moment de neatenţie, au ajuns pe mâinile medicilor de la Ortopedie.
Două hipotermii
Temperaturile foarte scăzute, înregistrate în ultimele zile, au lovit pentru început, după cum era de aşteptat, în oamenii străzii. Două cazuri de hipotermii au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, cu mult mai puţine decât se aşteptau medicii. Unul dintre cazuri a fost o hipotermie severă, pacientul fiind internat pe secţia de Anestezie Terapie Intensivă. Al doilea caz a fost unul care a prezentat o hipotermie uşoară. Trebuie precizat că ambele persoane, oameni ai străzii, se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice când au ajuns la secţia de Urgenţe a Spitalului Judeţean. Cel mai probabil, doar două persoane au suferit de hipotermie şi au ajuns la unitatea medicală din cauza faptului că au fost înregistrate, până acum, doar vreo trei zile de temperaturi scăzute. Probabil că, dacă aceste temperaturi vor persista şi în zilele următoare, tot mai mulţi oameni ai străzii vor ajunge la spital suferind de hipotermie.
Zăpada, a proprietarilor
Potrivit legii, trotuarele trebuie curăţate de către proprietarii imobilelor, nu de către primărie. Iar proprietarii care nu îşi curăţă zăpada din faţa casei sunt pasibili de amendă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!