ARAD. Tragedia de la Piatra Neamţ a trezit din nou autorităţile, care încep controale în spitale. Primele verificate sunt autorizaţiile de securitate la incendiu, un document dificil de obţinut pentru multe cădiri spitaliceşti, care sunt construite cu decenii în urmă şi după normele din acele vremuri.
Fără autorizaţie
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad nu are autorizaţie de securitate la incendiu pentru principala clădire (sediul central), unde există şi secţie ATI. Reprezentanţii ISU Arad au declarat că pentru imobil ar trebui să existe acest document, pentru că în ultimii zece ani s-au făcut modificări de structură în urma unor lucrări, cum ar fi cea de extindere a Unităţii de Primire Urgenţe.
“Pentru lucrările derulate în ultimii ani, SCJU a solicitat şi primit de la ISU avize de securitate la incendiu. La recepţia lucrărilor, trebuie să solicite autorizaţia pentru securitate la incendiu, care se emite după verificarea respectării normelor din documentaţiile depuse la avizare. Clădirea principală a SCJU nu deţine autorizaţie de securitate pentru că se derulează în continuare lucrări pentru care s-au cerut avize”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca.
În sediul principal al SCJU funcţionează şi o secţie ATI, pentru pacienţii cu patologie non-COVID-19.
Explicaţii
SCJU se află în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Arad, al cărui director de comunicare, Andrei Ando, ne-a declarat că ulterior modificării legislaţiei, după incendiul de la Colectiv, a fost necesară reautorizarea clădirii principale a spitalului “deoarece lucrările de extindere ale acestui imobil nu mai puteau fi avizate distinct”.
“În momentul de faţă, sediul principal al SCJU este în proces de extindere şi modernizare, respectiv de transformare a unor spaţii, ceea ce nu a permis obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, având în vede că acest document se eliberează pentru întreaga clădire, nu doar pentru anumite secţii, cum ar fi cele deja modernizate”, a spus Ando.
Spitalul COVID-19, cu acte în regulă
Secţia TBC a Spitalului Judeţean, devenită principala unitate în care sunt trataţi bolnavii de COVID-19 din judeţ şi unde există secţie ATI dedicată exclusiv acestor pacienţi, este autorizată de ISU. Acesta este însă unul dintre puţinele cazuri fericite din judeţ, dacă vorbim de clădiri ale spitalelor publice. Asta pentru că imobilul din cartierul Grădişte este unul nou construit, cu fonduri de la Consiliul Judeţean, şi inaugurat în 2017.
“Municipalul” funcţionează legal
Fostul spital municipal, care acum este o secţie a SCJU şi în care sunt trataţi pacienţi COVID-19, aici existând şi secţie ATI, nu are autorizaţie de securitate la incendiu. Reprezentanţii ISU precizează însă că în acest caz nu este necesară emiterea uneia, pentru că imobilul este unul foarte vechi şi nu a suferit lucrări care să îi modifice structura după apariţia ultimelor reglementări în domeniul autorizării.
Standarde vechi, cerinţe noi
Directorul de comunicare din cadrul CJ Arad atrage atenţia că “în actuala configuraţie a unor clădiri spitaliceşti, este imposibilă obţinerea autorizaţiei ISU”.
“Ne aflăm într-o situaţie aproape fără ieşire. Clădirile multor spitale sunt construite în anii 1970, după standardele de atunci. Unele imobile au chiar o sută de ani sau mai mult. Între timp legislaţia s-a schimbat, dar holurile înguste nu le poţi lărgi, nu poţi realiza circuitele pe care normele de astăzi le prevăd”, a spus Andrei Ando.
El a adăugat că verificările începute la secţiile ATI din ţară, după incendiul de la Piatra Neamţ, ar putea scoate în evidenţă că cele mai multe clădiri nu sunt autorizate de ISU, “dar asta nu înseamnă că pacienţii de la Terapie Intensivă vor fi trimişi acasă”. “Instituţiile se acoperă cu acte, într-o competiţie absurdă de derobare de responsabilitate, care nu ajută cu nimic cetăţeanul român, pacientul”, a mai spus reprezentantul CJ Arad.
Masterplan pe două decenii
Consiliul Judeţean a realizat un masterplan care prevede că toate clădirile spitaliceşti vor fi aduse la standardele legale prin modernizări. Investiţii sunt estimate la o sumă uriaşă, respectiv 200 de milioane de euro. Tocmai din acest motiv nici autorităţile nu cred că modernizările vor fi finalizate mai devreme de zece ani, dar mult mai probabil în 20 de ani.
Trimite articolul
XLa alti le a primiit pandemia sa veniți sa vedeți ce mașina și a luat dl director Onel 😂😂😂😂!!!
Cortuilie din fata spitalului sunt acreditate 😂😂😂 o mizerie și un frig în ele…..jalnic spital, dar mulțumim la Cionca care se mândrețe de investiții în spital!!!
-
Demisia Cionca. Demisia Vâlcea. Incapabililor!!
-
Balcea,un 0 absolut in tot ce a incercat sa faca
-
Care demisie?????????buletinul de vot și ștampila a fost la arădeni, s-a dovedit că marea majoritate sunt DOBITOCI și ei au decis. Acum … mmucles.. Dece nu ați fost la vot ?????
-
-
Absolut toti doctorii au masini tari.Nimic nou!!!
Iata mult trambitata competenta a administratiei judetene,in frunte cu ….dr.Cionca.Doamne ferete-l (si fereste-ne )de un eveniment nefericit,ca nu il scapa de mititica nici Iohanis si Orban la u n loc !!!
-
Dacă era avizul de la isu parcă nu se putea intampla incendiul.Marea problema cred ca e ca nu s-a făcut un minim instructaj privind folosirea extinctoarelor eventual debransarea curentului electric sau alte masuri.
De vina e doar P…S….D …, cum e cazul in Neamt, unde s-a petrecut tragedia. Daca Presedintele CJ e P…N…L…. cum e cazul in Arad, totul e ireprosabil. Chiar daca situatia e la fel ca in Neamt(judetul, nu presedintele tuturor romanilor, scuze, PNL).
P(e)N(ibi)L!!!
-
vina nu apartine unui anume partid , majoritatea politicienilor sunt retardati indifferent din ce partid fac parte (la Neamt PSD la Arad PNL – oameni la fel de retardati , hoti , iresponsabili)
-
Eu sunt de acord cu tine. Dar asculta-l putin pe presedinte si o sa-ti schimbi parerea!
-
eu imi fac o parere dupa faptele ce le vad si judec eu , nu tre sa-mi zica presedintele ce parere sa-mi fac , ce zice el e parerea lui
-
Bravo!
-
-
Nu l-am ascultat pe președinte dar pot să-mi închipui că dacă acum la guvernare era PSD tuna și fulgera și cerea demisia guvernului. Chiar dacă la acel consiliu județean ar fi fost un președinte PNl și un manager de spital numit de acel președinte de CJ. Pentru că așa este la noi în politică. Pe de altă parte, am văzut azi la TV cum PSD cerea vehement ”depolitizarea spitalelor”. Și m-am gândit – cât tupeu și obraz gros trebuie să ai tu PSD să ceri așa ceva ? După ce ați politizat tot ce se putea cât ați fost la guvernare acum, fiind în opoziție cereți depolitizarea. La fel stau lucrurile și cu PNl care până acum un an, fiind în opoziție cerea același lucru, acum fiind la putere au politizat tot ce se poate politiza. Chiar și acolo, la spitalul Neamț, au numit, înaintea actualului manager, un manager cică patron de pompe funebre care nu avea nici în clin, nici în mânecă cu spitalul. poate doar cu morga spitalului. Norocul lor că după alegerile locale PSD-istul Arsene l-a schimbat pe cioclu și acum PNL poate să arate lniștit cu degetul. Și PSD și PNL și toată cloaca asta politică, înțeleg depolitizarea doar prin prisma de a-i da jos pe cei puși de partidul precedent pentru a-și pune în funcții proprii lingăi, în majoritatea cazurilor oameni fără o pregătire solidă în domeniu, unii nu au nici în clin nici în mânecă cu domeniul respectiv, șantajabili, corupți, buni doar de adunat bani pentru partid și pentru șefi.
-
tie ti-a spalat creierul , presedintele si nu mai esti capabil sa vezi realitatile de zi u zi ! ce sa mai gandesti, e prea mult pentru singurul tau neuron si ala anchilozat !
-
-
CE VA TOT AGITATI DOMNILOR?
ASTA AU VOTAT ARADENII ? ASTA AVEM ! SA NE FIE DE BINE !
intrebatil pe prefect…..ca pe saraci ii amendeaze si el tace si face,,,,cu amanta lui pecican de la politia locala
daca un amarat de butic de cartier nu are astfel de autorizatie e belea , dar un spital unde e vorba de ATI si de vieti omenesti…. merge si fara Fain ce sa zic!
dl Tataru mai e ministru?
-
Parcă e primul an când se lucreza neacreditat.
Sa-l întrebe cineva pe Wiener , Prisca , Chițu, etc ,,,, când au avut ultima acreditare????
Nu ! Merge si asa! -
Asa este. Orice butiv (vorba aia) dacă nu are avizul ISU îl cocoșează cu amenzi. Spitale, școli. grădinițe, etc. – de stat. pot funcționa și funcționează bine mersi de ani de zile fără astfel de avize și nici în cur nu-i doare nici pe manageri, nici pe primari nici pe cei din conducerea CJ. Dreptate cu dublă măsură – asta ar fi principala problemă care ar trebui rezolvată în țara asta
Nici o problema, Presedintele uituc, prim-ministru filfizon, comisia atot-nestiuitoare si ministrul bisnitar al Sanatatii sunt pe post pana arde toata tara.La fel de indifetenti suny ambasadorii Olandei, Germaniei, Suediei Echipa securisto-sinecurista-sorosista a UE asteapta sa facem datorii de 150-170 miliarde de euro si sa ne spuna ca a scazut mult pretul la hectarul ardelenesc.Acesta nu este un mesaj de atentionare.Tratati-l ca si pamphlet.
Mai,PSD comentați mulți fără sa fiți corecți .Nu uitați ca in județul Arad avem spitale si noi Ineu,Lipova Gradiste .Bani vin de la Guvern ,iar cei 25 ani de guvernare PSD se vede .,Voi care comentați mai jos ,tratati – va in spitalele , cele 6 regionale construite de PSD Citi bani au fost alocați de PSD pt construirea de spitale in tara ?…
Pai la Oradea se poate construi cea mai moderna sectie UPU din tara sub guvernare PSD partial? au inaugurat-o ieri si au construit-o sub guverne PSD si PNL!
aia nu tot lberali au avut la conducerea orasului ? sau acum se poat sa se apuce sa construiasca de la zero un spital nou, dupa ultimele standarde?
Ziceau aia de la Digi ca se pare ca Spitalul Judetean din Oradea e singurul din tara cu pompieri in permanenta…
Aradul de ce nu poate misca acum ca tot liberalii sunt la conducere?
-
Domnule Andrei,poate ca la ORADEA,decidentii politici nu au fost slab calificati ca-n ARAD; DE EX.:Iotcu,fochist,coldus,flamand,Cionca ,ospatar/chelner intr-un local de comuna.In sistemul de sanatate aradean jaful a inceput in Dec.’89 cu praduirea ”ajutoarelor” venite de afara.Oare cine ar putea verifica averile celor care au condus SANATATEA aradeana??? La ocuparea postului si la plecare!!! S-A FURAT MULT!!!
Domnule Andrei,poate ca la ORADEA,decidentii politici nu au fost slab calificati ca-n ARAD; DE EX.:Iotcu,fochist,coldus,flamand,Cionca ,ospatar/chelner intr-un local de comuna.In sistemul de sanatate aradean jaful a inceput in Dec.’89 cu praduirea ”ajutoarelor” venite de afara.Oare cine ar putea verifica averile celor care au condus SANATATEA aradeana??? La ocuparea postului si la plecare!!! S-A FURAT MULT!!!
Care demisie?????????buletinul de vot și ștampila a fost la arădeni, s-a dovedit că marea majoritate sunt DOBITOCI și ei au decis. Acum … mmucles.. Dece nu ați fost la vot ?????