Reacţie promptă a conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad după apariţia articolului „Pacienţi umiliţi la Arad”, publicat miercuri, 21 noiembrie, de Jurnal arădean/ Aradon. Managerul Carmen Lucuţa ne-a informat că va fi înfiinţat un cabinet de chirurgie vasculară în ambulator.
„În urma discuţiilor pe care le-am avut personal cu domnul doctor – care s-a arătat dispus să lucreze în ambulator în măsura în care toţi medicii de pe secţie vor face acest lucru –, am decis să demarăm demersurile pentru crearea unui cabinet de chirurgie vasculară în ambulator. Toţi medicii care au contract cu spitalul sunt obligaţi să ofere şi servicii în ambulator. Am luat legătura cu Casa de Asigurări de Sănătate şi sperăm ca acest cabinet să devină funcţional începând de la 1 ianuarie 2019. Facem tot posibilul să asigurăm şi spaţiul necesar. Cabinetul de chirurgie vasculară va avea un program de muncă redus – minimul pe care îl putem negocia cu Casa de Asigurări –, astfel încât domnul doctor să poată face faţă şi pe secţie şi în blocul operator. Nu va fi un cabinet pentru urgenţe, pacienţii se vor adresa acestui cabinet exclusiv pe bază de programare” – ne-a declarat ec. Carmen Lucuţa, manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Consideraţiile doctorului Alexa
Doctorul Mircea Alexa – căci el este medicul specialist în chirurgie vasculară la care se face referire – nu pare a fi prea încântat de perspectiva deschiderii unui cabinet în ambulator. De ce?
„Ambulatorul de specialitate, conform reglementărilor în vigoare, se referă la servicii medicale – consultaţii, tratamente –, nu se referă la referate. Referatul în sine este o neghiobie şi nu ar trebui să existe solicitarea asta. De ce e pusă pacienta pe drumuri când, de fapt, ea nu are nicio legătură cu patologia vasculară?” – întreabă dr. Mircea Alexa. „Pentru că aşa prevede legislaţia. În mod sigur, nici pacientei nu-i convine să fie pusă pe drumuri” – am răspuns. „Nu ştiu dacă aşa prevede legislaţia – a replicat dr. Alexa. Că legislaţia în domeniul ambulatorului se referă la consultaţii, nu se referă la acte. Alea nu intră în «servicii medicale».”
În acest context, l-am întrebat pe dr. Mircea Alexa dacă am înţeles corect mesajul său: „Chiar dacă de la 1 ianuarie se va deschide un cabinet de chirurgie vasculară în ambulatorul spitalului, nu se vor putea elibera referate medicale.” „Da. Ceva în genul acesta” – a confirmat dr. Alexa. Apoi a completat: „Se pot elibera documente, aşa cum se eliberează pentru port armă, pentru şcoala de şoferi, dar astea se fac contra cost.”
Cu taxă?
Am ajuns, aşadar, tot la bani. De ce să nu-i luăm bani unei paciente cu cancer pentru un referat medical pe care i-l solicită o instituţie publică pentru a-i prelungi certificatul de handicap? De ce să nu o taxăm dacă putem să o taxăm?
Cât de normal e ca un medic să-i ceară bani pacientului pentru a-i elibera un referat medical? Am adresat această întrebare Casei de Asigurări de Sănătate Arad. Şi ni s-a explicat că „pentru ca un medic să elibereze un referat medical trebuie ca mai întâi să consulte pacientul. Orice persoană care merge la doctor merge pentru o consultaţie, nu pentru o hârtie. Că la finalul consultaţiei se dă şi o hârtie mai specială, asta e altceva. Dacă doctorii vor să consulte şi să elibereze un act după aceea, foarte bine. Dacă doctorii consultă şi după aceea zic că trebuie bani pentru a elibera un act, e mai puţin bine, dar nu e ilegal” – explică surse din cadrul CAS Arad.
Contre
Deşi nu e încă prea clar dacă spitalul va percepe taxă pentru referatul medical eliberat de medicul de chirurgie vasculară în ambulator, se poate spune cu certitudine că, dacă această taxă va fi instituită, ea va fi semnificativ mai mică decât în privat. Reamintim că, la cabinetul său de la un spital privat din Arad, dr. Mircea Alexa percepe o taxă de 230 de lei pentru eliberarea unui referat medical. La spitalul public, cuantumul eventualei taxe va fi cu siguranţă mai… rezonabil.
„Cine ştie ce e rezonabil? Depinde la ce ne raportăm…” – punctează dr. Mircea Alexa. „Păi ne putem raporta la salariul minim sau chiar la indemnizaţia de handicap de 60 de lei pe lună, pe care o primeşte doamna Ana” – am răspuns. „Treaba cu preţurile e foarte relativă: ce e rezonabil şi ce nu e rezonabil…” – a opinat dr. Alexa. „230 de lei este, totuşi, o sumă prea mare pentru omul de rând” – am replicat. „Da, numai că aia e în domeniul privat. Iar taxa aceea e împărţită: mai mult de jumătate e în beneficiul clinicii respective” – a ţinut să ne informeze dr. Mircea Alexa.
După ce am încheiat discuţia cu medicul specialist în chirurgie vasculară al Spitalului Judeţean Arad, acesta a ţinut să ne mai transmită un mesaj. Pe care îl redăm integral: „Îmi cer scuze că mai revin cu discuția dar, ținând cont de reacţiile adverse declanșate de știrea publicată, vreau să vă spun că serviciile medicale de urgență vasculară pentru arădeni sunt asigurate personal de către mine oricând, astfel că în acest weekend, vineri și duminică noaptea, am avut intervenție chirurgicală de urgență. Acestea nu au stârnit interesul. Cu stimă, Mircea Alexa”
Încheiem întrebându-ne: Oare treaba unui medic chirurg angajat al spitalului nu e aceea de a efectua intervenţii chirurgicale, fie ele şi în regim de urgenţă? Oare trebuie redactate articole speciale despre activitatea prestată în schimbul unui salariu?
Remember
Reamintim, Jurnal arădean/ Aradon a scris despre umilinţa la care sunt supuşi pacienţii care au nevoie de un referat medical eliberat de medicul specialist în chirurgie vasculară, pornind de la sesizarea doamnei Ana – o arădeancă ce a avut cancer, e operată la ambii sâni şi a avut nevoie de documentul medical pentru a-şi prelungi certificatul de handicap. Aceasta s-a adresat medicului de la Spitalul Judeţean, care a chemat-o la spitalul privat, unde referatul medical e taxat cu 230 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!