Aproape 50 de ventilatoare contractate de Consiliul Judeţean (CJ) şi Primăria Arad în aprilie 2020, în contextul pandemiei de COVID-19, au sosit în ultimele săptămâni, astfel că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), unde vor fi folosite, şi-a triplat numărul de echipamente de acest fel de la începutul pandemiei.
Repezentanţii CJ Arad au declarat că cele 49 de ventilatoare comandate în urmă cu zece luni împreună cu Primăria Arad au ajuns cu întârziere din cauză că firma care a obţinut contractul a invocat cererea mare de pe piaţa europeană, context în care nu a reuşit să obţină echipamentele de la producător.
Cel mai mare lot de ventilatoare, de 33 de bucăţi, a costat 3,18 milioane de lei şi ar fi trebuit livrat până pe 9 iunie 2020. Valoarea totală a celor 49 de ventilatoare este de aproximativ 4,3 milioane de lei.
Pe lângă aceste echipamente, CJ Arad a recepţionat zece ventilatoare primite de la Ministerul Sănătăţii la finalul anului trecut, acestea fiind instalate la secţiile de terapie intensivă.
În prezent, SCJU Arad deţine 102 ventilatoare, faţă de 30 cât avea la începutul pandemiei de COVID-19, unele dintre acestea fiind achiziţionate direct de spital sau au fost primite prin donaţii.
Trimite articolul
XCe folos dacă personalul medical e de toată jena ?? Puteți aduce super tehnologii pentru spital dacă “eroii ” nu exista ? Mor oamenii cu zile din vina lor !!
O statistică ar fi bine de știut. Câți bolnavi au fost puși pe ventilatoare și câți au supraviețuit de la începutul pandemie? Asta ca să știm cât sunt de eficace aceste ventilatoare în Arad.
aseara s-a spus la TV A-3 ca la spitalul jud Arad e o ancheta mare facuta de ministerul sanatatii.
asteptam detalii si de la jurnalul aradean