Toţi salariaţiiSpitalului Clinic Municipal din Arad primesc, astăzi, al 13-lea salariu pe anul 2009. Este vorba de 670 de oameni (personal sanitar şi TESA) şi peste zece miliarde de lei.
Al treisprezecelea salariu se acordă conform legii bugetului în toate instituţiile bugetare. În ceea ce priveşte spitalele arădene, doar Municipalul a reuşit să dea aceşti bani. Judeţeanul, de-abia luna trecută a reuşit să dea al 13-lea salariu pe 2008, iar luna aceasta n-are bani nici pentru tichetele de masă ale angajaţilor. Nici la Matern lucrurile nu sunt mai roze.
Cum de a reuşit Spitalul Municipal să „facă rost” de bani pentru al treisprezecelea salariu? Ne spune managerul unităţii, dr. Teodora Olariu: „Am reuşit pentru că am ştiut să drămuiesc banii cum trebuie. Mi-am făcut un bilanţ şi am văzut ce pot şi ce nu pot să fac, mi-am calculat fiecare bănuţ astfel încât să-mi pot permite să mă întind atât cât mi-e plăpumioara. Mă bucur că reuşim să dăm al treisprezecelea salariu şi sunt fericită că banii vin tocmai în pragul sărbătorilor. Cred că angajaţii sunt mulţumiţi, la fel cum sunt şi bolnavii – pentru că au medicamente şi confort. Eu zic că e bine” – punctează dr. Teodora Olariu.
„E cea mai super manageră – spune liderul «Sanitas» Arad, Delia Bonca, referindu-se la dr. Olariu. Mâine (azi-n.r.) dimineaţă mă duc să o felicit. Merită!”
JA-D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!