Preluarea Spitalului Municipal de către CLM Arad se află, încă, în faza verificărilor. „Ne-au fost solicitate tot felul de documente privind bugetul spitalului – dacă ajunge sau nu ajunge până la sfârşitul anului, de unde se mai poate tăia, dacă e nevoie să reducem personalul… Se analizează absolut tot, cu lux de amănunte, pentru a identifica posibilităţile pe care le avem pentru reducerea cheltuielilor. Primăria doreşte să clarifice totul pentru a şti ce preia. Este foarte corect, vă spun cinstit că şi eu aş fi făcut la fel” – susţine dr. Teodora Olariu, manager al Spitalului Clinic Municipal Arad.
Se pare că Municipalitatea face, zilele acestea, o analiză a ultimelor date obţinute de la spital, urmând ca, în scurt timp, cele două părţi să se aşeze (din nou) la masa discuţiilor. „Nu ştiu ce va fi, dar eu sunt optimistă” – spune managerul Municipalului arădean, referindu-se la rezultatul acestor discuţii. Întrebată ce se va întâmpla în cazul în care CLM va refuza să preia spitalul pe care îl conduce, dr. Teodora Olariu declară: „Nici nu vreau să mă gândesc la aşa ceva. Domnul primar a ţinut totdeauna la Sănătate şi a ajutat Spitalul Municipal chiar dacă nu aparţinea Consiliului Local. N-a făcut campanie electorală, ci pur şi simplu a ajutat Sănătatea. Sper că aşa se va întâmpla şi acum.”
JA-D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!