Administraţia locală mai face un pas pentru mutarea Spitalului TBC în casă nouă, după ce clădirea în care funcţionează în prezent unitatea medicală a fost retrocedată.
În acest sens, a fost întocmit un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care a fost pus la transparenţă de către Primăria Arad. Potrivit proiectului, noul spital va fi amplasat pe strada Stephan Ludwig Roth, în intravilanul municipiului, dar în afara localităţii propriu-zise. Practic, singura legătură a unităţii medicale cu oraşul va fi strada mai sus menţionată, în rest fiind înconjurat de parcele private şi de terenuri agricole.
Limite de construcţie
Conform planului întocmit, spitalul urmează să fie realizat pe o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi, dintre care 2.000 va reprezenta spaţiul verde. Pentru a se încadra în decor, unitatea medicală va trebui să aibă maxim trei etaje, înălţimea permisă fiind de 20 de metri. În schimb, cel puţin pentru moment, accesul este destul de dificil.
Pentru ca traficul să se desfăşoare în condiţii normale, municipalitatea va trebui să modernizeze strada Stephan Ludwig Roth şi să creeze două accese auto de pe această stradă spre spital. În plus, vor putea fi realizate 60 de locuri de parcare în jurul unităţii medicale. Singura problemă a accesului pe stradă, cel puţin în prezent, este lipsa trotuarelor, pietonii fiind nevoiţi să circule pe acostamentul şoselei care, în schimb, este destul de lat, măsurând 1,5 metri pe fiecare sens de mers.
Terenul, al CJA
Terenul pe care urmează să fie construit spitalul aparţine Consiliului Judeţean Arad, care va fi beneficiarul construcţiei propriu-zise, secţie a Spitalului Judeţean Arad. Potrivit documentaţiei, în zonă mai există şi alte clădiri agricole, dar aflate în stare avansată de degradare.
Saloane spre… nord-vest
Realizatorii planului comandat de primărie vin cu sfaturi chiar şi în ceea ce priveşte orientarea saloanelor în funcţie de punctele cardinale. Aşadar, saloanele ar trebui orientate spre nord-vest sau sud-vest, evitându-se orientarea spre nord sau vest. În ceea ce priveşte laboratoarele, acestea ar trebui orientate spre nord, iar geamurile saloanelor vor trebui orientate spre „vecinătăţile imediate cele mai favorabile (zone verzi sau zone liniştite fără poluare)”, după cum se explică în PUZ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!