Şansă uriaşă pentru arădenii cu boli cardiovasculare. Dacă până acum doar cei cu bani puteau beneficia de serviciile Centrului privat de cardiologie intervenţională „Cardiolife”, situat la parterul Spitalului Judeţean, în curând aceste servicii vor fi oferite gratuit, prin sistemul public.
Conducerea unităţii medicale lucrează de mult timp la valorificarea acestei oportunităţi. Încă de la preluarea mandatului de manager al spitalului (2017), ec. Carmen Lucuţa a dezvăluit într-un interviu acordat Jurnal arădean/ Aradon că intenţionează înfiinţarea unui Compartiment de Cardiologie Intervenţională. Dacă la acel moment nu era foarte clar conturată modalitatea prin care se va realiza acest deziderat, între timp lucrurile s-au limpezit. Obiectivul managerului nu este încă realizat 100%, dar s-au făcut paşi importanţi în direcţia aceasta. Şi anume.
La finele anului 2018, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi firma care a deţinut „Cardiolife” au convenit să rezilieze anticipat contractul de închiriere a spaţiului de 311 metri pătraţi situat la parterul spitalului. Toată aparatura aflată în dotarea Centrului de cardiologie intervenţională a fost donată Spitalului Judeţean. În schimb, proprietarii „Cardiolife” beneficiază de despăgubiri – aşa cum acestea au fost prevăzute în contractul de închiriere încheiat în anul 2012. Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit de către un expert evaluator, acestea urmând a fi achitate în 12 rate lunare.
Aşadar, spaţiul unde funcţiona „Cardiolife” şi toată aparatura din Centrul de cardiologie intervenţională aparţin acum Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Cel mai important dintre aparate este un angiograf Inova IGS 520 care nu poate fi, însă, folosit de spital fără avizul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN). Potrivit procedurii legale, spitalul a notificat deja CNCAN în legătură cu intenţia de utilizare a aparatului, acesta fiind „pasul” premergător obţinerii autorizaţiei de utilizare a angiografului şi a autorizaţiei de funcţionare a viitorului Laborator de cardiologie intervenţională din cadrul spitalului.
În aşteptarea autorizaţiilor
„În paralel, noi am început deja demersurile pentru ca Laboratorul de cardiologie intervenţională să devină parte din structura spitalului. Modificarea structurii spitalului se aprobă prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean, cu avizul Ministerului Sănătăţii, acordat prin Direcţia de Sănătate Publică Arad. De asemenea, avem nevoie de autorizaţie din partea Direcţiei de Sănătate Publică Timiş pentru folosirea angiografului. Dar numai după ce avem autorizaţia de funcţionare de la CNCAN, activitatea Laboratorului poate să înceapă” – a explicat Carmen Lucuţa, manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Când va deveni funcţional Laboratorul? Nu se poate spune cu certitudine, totul depinde de momentul când se vor primi autorizaţiile. Dar conducerea spitalului şi a Consiliului Judeţean Arad speră ca din luna iunie a acestui an arădenii cu boli cardiace să poată beneficia de serviciile oferite în nou-înfiinţatul Laborator.
Aceeaşi echipă medicală
Cine va oferi aceste servicii? Chiar echipa medicală a „Cardiolife”, condusă de către dr. Cristian Dină, medic primar cardiolog. Patru asistente medicale şi dr. Dină sunt în acest moment angajaţi ai Spitalului Judeţean, fiind oricând disponibili să înceapă activitatea în cadrul noului Laborator de cardiologie intervenţională.
Serviciile asigurate în Laborator
Care sunt beneficiile pe care Laboratorul de cardiologie intervenţională le va aduce pacienţilor? Iată-le pe cele mai importante: *tratamentul prompt şi corect al infarctului miocardic acut, fără a mai trimite pacienţii în alte părţi şi a pierde timp preţios (fiecare oră de amânare a tratamentului dublează mortalitatea cardiovasculară); *tratamentul intervenţional, de maximă eficienţă, al sindroamelor coronariene acute şi al bolii coronariene stabile, forme de manifestare a cardiopatiei ischemice dureroase; *tratamentul optim al bolii arteriale periferice, reducând numărul de amputaţii; *prevenirea accidentului vascular cerebral de origine carotidiană, cauza majoră de invaliditate şi deces; *prevenţia morţii subite prin implantul de defibrilatoare interne automate; *implantul de stimulator cardiac în tratamentul bradiaritmiilor.
Totul, în regim public. Adică fără costuri pentru pacient. Gratuit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!