Elevii proveniţi din familii ocupate fără posibilitate de a fi îndrumaţi şi supravegheaţi la lecţii vor avea o nouă şansă prin ajutorul acordat de programul „After-School” înfiinţat în Şcoala Generală nr. 22 „Caius Iacob” Arad. Acest proiect presupune ca după terminarea orelor de curs, elevii sa găsescă aici o alernativă de a petrece timpul până la sosirea părinţilor, studiind sau doar recreindu-se.
Şcoala urmăreşte astfel reducerea posibilităţilor ca elevii să ajungă pe străzi, în găşti de cartier ce-i pot influenţa negativ, într-o perioadă în care pericolul drogurilor şi a altor „miraje ” au devenit de maximă actualitate.
În aceste spaţii, destinate petrecerii timpului după finalizarea orelor de curs, copiii sunt îndrumaţi de cadrele didactice participante la proiect să-şi pregătească temele, să practice diverse activităţi în funcţie de aptitudinile fiecăruia(ore de desen, muzică etc.) sau doar să socializeze într-un cadru adecvat.
Proiectul îşi propune şi prevenirea abandonului şcolar prin activităţi de consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi orientare şcolară. Activităţile organizate zilnic în şcoală le permite elevilor să-şi petreacă timpul liber într-un mod deosebit de plăcut şi atractiv (pictură, ore de muzică, ore de informatică) şi în acelaşi timp să-şi pregătească lecţiile cu personal specializat.
JA.- V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!