Recent, pe site-ul instituției aflate în subordinea Consiliului Județean Arad au fost publicate metodologiile privind obținerea de finanțări nerambursabile în cadrul sesiunii numărul2 de anul acesta. Înscrierea proiectelor se poate face în perioada 11 octombrie-8 noiembrie 2021, conform anunțurilor publicate de Centrul Cultural Județean Arad. Rezultatele inițiale pentru toate liniile de finanțare vor fi făcute publice pe data de 12 noiembrie. Vor fi, apoi, trei zile în care vor putea fi depuse contestații, urmând ca rezultatele finale să fie publicate până cel târziu pe 20 noiembrie.
Vor fi finanțate proiecte care fac parte din liniile de finanțare Educație și sănătate, Cultură tradițională, Producții editoriale, Tineret, Activități sportive-promovarea sportului de performanță și Turism și protecția mediului. Cel mai mic fond de finanțare, în valoare de 10 mii de lei, îl va avea linia de finanțare Producții editoriale. Acesteia îi urmează Educație și sănătate, Cultură tradițională și Turism și protecția mediului, toate trei cu un fond de finanțare de câte 20 de mii de lei. Pentru proiectele de Tineret, fondul de finanțare va fi de 30 de mii de lei. Cea mai mare sumă va merge către proiectele depuse în cadrul liniei de finanțare Activități sportive-promovarea sportului de performanță. Această linie de finanțare are un fond de 400 de mii de lei, cu 400% mai mare decât al celorlaltor linii de finanțare laolaltă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!