ARAD. Este ştiut, deşi mulți arădeni colectează selectiv deşeurile menajere, maşinile de gunoi le amestecă atunci când descarcă pubelele sau containerele. Pe cât de transparentă e operaţiunea, pe atât e de supărătoare. Dar… ce poţi să faci ca simplu observator? Tragi semnalul de alarmă, aştepţi reacţia instituţiilor abilitate şi speri că lucrurile se vor îndrepta.
De acestă dată, speranţa e dublată de anunţul Primăriei potrivit căruia „în scurtă vreme, stația de sortare a deșeurilor din municipiu va fi pusă în funcțiune”. În acest context, municipalitatea le reamintește arădenilor cât de importantă este colectarea selectivă pentru ca această stație să funcționeze la capacitate maximă. „În plus, ne dorim ca nivelul de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă să crească constant în următorii ani, pentru a ne apropia de valorile impuse de Uniunea Europeană” – transmite Primăria.
„Cu toții ne dorim un Arad curat, sustenabil, ecologizat. Municipalitatea a pus la dispoziție infrastructura pentru realizarea acestui obiectiv important. Ne bazăm pe colaborarea cu arădenii, pe spiritul lor civic și gospodar, pentru reușita acestui demers” – precizează primarul Călin Bibarţ.
Amestecarea interzisă!
În condițiile în care 60% dintre deșeurile pe care le producem se pot recicla, Primăria propune „să punem accentul puternic pe colectarea selectivă. Ceea ce înseamnă ca arădenii să depoziteze deşeurile în locurile special amenajate de unde să fie preluate de către operatorul contractat de municipalitate pentru a fi reciclate”.
Colectarea selectivă a deșeurilor de la asociațiile de proprietari (blocuri) și gospodăriile individuale (case) se face în containere/pubele personalizate pentru fiecare fracție, respectiv: plastic/metal – galben; hârtie/carton – albastru; sticlă – verde; deșeurile biodegradabile – maro; deșeuri reziduale – negru. „Este interzisă amestecarea deșeurilor. Este interzisă abandonarea deșeurilor și depozitarea acestora în afara spațiilor special amenajate, conform Legii nr. 211/2011” – atenţionează municipalitatea.
Deşeuri reziduale
Totalitatea deșeurilor care nu se pot recicla sunt deșeurile reziduale. De exemplu. resturi de mâncare (carne, lactate, vegetale, ouă), scutece de unică folosință, absorbante, reziduurile/excrementele animalelor de casă, conținutul sacului de la aspirator, mucuri de țigară, șervețele folosite, ambalaje foarte murdare, cioburi de ceramică și porțelan, veselă de unică folosință foarte murdară, cenușa de la sobe (dacă în afară de lemn se ard și cărbuni), resturi vegetale din curte, lemn tratat sau vopsit ș.a. „Acestea trebuie să ajungă la depozitul conform al FCC Environment și sub nicio formă nu trebuie abandonate la întâmplare pe domeniul public sau pe terenuri virane private!” – transmite Primăria.
Amenzi
Deversarea ilegală a deșeurilor este o contravenție gravă și se sancționează cu amendă ce poate ajunge până la 6.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv 40.000 lei pentru persoanele juridice. Sancțiunea complementară rezidă în obligația ridicării și eliminării deșeurilor depozitate în alte zone decât cele autorizate și curățarea terenului.
Trimite articolul
XParca vad ca o sa platim cu totii incompetenta celor de la Retim. Pe noi sar aplaudacii de la politia locala cu amenzi, iar pe retim care nu este in stare sa colecteze nici macar amestecat nu ii obliga la nimic.
uraaaaa mare bucurie,da tot am o nelamurire,cei de la remat CUMPARA deseurile pe care le prelucreaza la statia de la frumuseni, le vind si traiesc se pare bine din asta,dobitoacele de la retim pe mina cu primaria ne obliga sa platim noi ridicatul gunoiului gata sortat,pe care apoi il vor vinde ,asta afacere…..apropo da padocurile de compost stiti sa le folositi?vad ca zace pe linga pubele in tot orasul gunoiul vegetal,e toamna din nefericire si frunzele se mai scutura,asociatiile de locatari mai curata rondurile cu flori etc va prins chestia asta cu chilotii pe vine?dam si pe colectarea deseurilor vegetale o gramada de bani pe m3,da numa dam bani,colectarea mai asteapta,domnilor de la usr, daca cititi postul asta ce spuneti?poate veniti cu o solutie,ca in campania pentru primarie ati fost cam pe linga
-
Aha…,cand apar probleme iti aduci aminte de usr !?!?! Vezi ca portocaliul de pe limba incepe sa aibe o tenta de maro…!
-
idiot,analfabet functional,citesti si habar nu ai ce ai citit,mai si te dai in stamba sa-ti expui prostia
-
😂 Hai , mă, nu vă certați, că am impresia “ca sunteți de aceeasi parte a baricadei” (mai ales când faci Retimul – firma de casă a PNL- “dobitoace”).
Dar ai putea fi, si tu, mai explicit, Stefane, ca greu te-am înteles si eu… 😉
Si, da, chiar daca îi consider pe USR-isti o varianta mai viabilă ca si PSD sau PNL, totusi, poate cam ai dreptate, organizatia locala ar putea fi mai activa si mai eficient-implicată in problemele administrative CORECTE ( nu in mizeriile găștii Falcă&Co.)!
-
probabil ca am fost cam incifrat,dar cind scriu de retim ma apuca pandaliile,am lucrat afara la investitia aia de 30 000 000E pe care primaria a pus-o in bratele DOBITOACELOR si pe care nu stiu sa o foloseasca,iar noi platim ca fraierii incompetenta lor,sper ca cei de la usr sa intelega ca aradenii asteapta mai mult de la ei ca de psd si pnl mie cel putin mie lehamite,dar exista si un dar “prestatia”lor de pina acuma incepe sa ma dezamageasca,se vedem daca se vor destepta,daca nu se pare ca sintem blestemati sa ne captusim doar cu papagali incompetenti
-
-
-
sortarea sa o faca RETIM
au spatii utilaje etc si mai fac si niste locuri de munca cu ocazia asta
Nu poti sa ai in apartamentul de bloc / garsoniera/ o gramada de pubele diferite unde sa aduni gunoi selectat sa fie clar. NU E SPATIU !
Si apoi chiar daca ar fi pubele langa bloc pt diferite resturi menajere oamenii tot asa vor arunca gunoiul la gramada
Nu ai cum sa ii opresti si nici sa ii verifici Asa ca……….. cel mai bine e sa sorteze cei de la RETIM resturile menajere si cu asta basta !
Un oras care se zice ca e in “renovare” , amplasati tombroane mai multe pentru ridicarea deseurior , in locurile unde sunt multe gunoaie puteti sa amplasati si containere pentru moloz si astfel s-ar termina cu telenovela gunoaielor si a deseurilor din constructii.
Colectare selectivă? Amestecare interzisă? Pe buneeee? :))
Cum putem vorbi de așa ceva când în Arad unele ghene sunt amplasate printre mașini și pe marginea drumului? Nu avem locuri amenajate frumos și curat. Concetățenii vin și caută în containere și tot gunoiul este împrăștiat. COVID? Aici nu!
Am văzut în Alfa lângă un parc nou amenajat, 5 sau 6 containere mari lipite de locul de joacă. Acolo e sănătos să stai în parc cu mirosul minunat de la gunoaie și în focarul de microbi, viruși sau ce vreți voi?
Știm că e campanie și prinde bine să aruncăm cu subiecte interesante în stânga și-n dreapta, dar totuși, cred că ar fi interesant să ne organizăm puțin locurile unde aruncăm gunoiul și apoi să discutăm. Nu? Întreb doar!
PS.Să nu se înțeleagă greșit. Eu îmi doresc doar un oraș curat și civilizat !!! O zi frumoasă
Reconsul se ocupa de aceasta Statie asa-i ? No, lasati ca o sa vedeti voi performata cu Mehe Retard si Dragoman Buzunar 🙂
Gunoiul este cea mai mare afacere a autoritatilor din judet. Bineinteles totul cu acte in regula, in spatele unei firme controlate de CJ. La groapa de la CET s-au adus sute de camioane pline de gunoi din Alba si Hunedoara. La fiecare s-a platit o taxa de depozitare a gunoiului… In buzunarul cui credeti ca au ajuns banii, decat a sefilor din Primarie/CJ? Oare la care dintre mafiotii astia le pasa ca orasu e sufocat de poluare si vara inoata in putoare? Primul munte de gunoi e gata deja urmeaza al doilea. Am ajuns un oras pe care nu mai da nimeni nici doi lei.
:))) exact asa va fi.