Prefectura Arad, prin Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor, va pune în funcţiune în oraşul Lipova staţia mobilă de preluare a cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice.
“Staţia mobilă de preluare a cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice are ca scop facilitarea accesului cetăţenilor la serviciile oferite prin diminuarea timpului de aşteptare. Staţia mobilă pe care o avem în dotare se va deplasa săptămânal, conform unui grafic ce sa va stabili cu primăriile din judeţ, în funcţie de solicitări. Scopul nostru este de a veni mai aproape de cetăţean, astfel încât acesta să nu mai fie obligat să vină până în municipiul Arad. Precizăm că Aradul este al doilea judeţ din ţară unde a devenit funcţional acest sistem de staţie mobilă”, susţine Călin Bibarţ, prefectul judeţului Arad.
Documente necesare
Documentele necesare pentru eliberarea pasaportului simplu electronic pentru cetăţenii români cu domiciliul în România sunt, în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani: cartea/buletinul/cartea provizorie de identitate, în original; paşaportul anterior, dacă titularul a mai posedat paşaport; chitanţele CEC Bank reprezentând contravaloarea paşaportului simplu electronic şi a taxei consulare.
În cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani, documentele necesare sunt: certificat de naştere al minorului, în original; document(e) de identitate ale părinţilor sau al unuia dintre părinţi, al reprezentantului legal sau, după caz, al persoanei împuternicite, aflate în termen de valabilitate, în original; hotărâre judecătorească de încredinţare a minorului rămasă definitivă şi irevocabilă, în original, numai pentru cererile formulate de părintele căruia i-a fost incredinţat minorul sau de reprezentatul legal, ori de către persoana împuternicită de către aceştia; act de deces al părintelui, pentru cererile formulate de părintele supravieţuitor; procură specială sau declaraţie privind acordul celuilalt părinte, în cazul în care este prezent la ghişeu numai unul dintre părinţi; procură specială, pentru cererile formulate de persoana împuternicită de către ambii părinţi; chitanţele reprezentând contravaloarea paşaportului simplu electronic – 276 lei; paşaportul anterior al minorului, dacă acesta există. În cazul minorilor cu vârsta între 14-18 ani sunt necesare: cartea/cartea provizorie de identitate, în original; certificatul de naştere al minorului, în original; document(e) de identitate ale părinţilor sau al unuia dintre părinţi, al reprezentantului legal sau, după caz, al persoanei împuternicite, aflate în termen de valabilitate, în original; hotărâre judecătorească de încredinţare a minorului rămasă definitivă şi irevocabilă, în original; act de deces al părintelui decedat; procură specială sau declaraţie privind acordul celuilalt părinte, în cazul în care este prezent la ghişeu numai unul dintre părinţi; chitanţele reprezentând contravaloarea paşaportului simplu electronic şi a taxei consulare – 276 lei; paşaportul anterior al minorului, dacă acesta există.
Două săptămâni
Staţia mobilă va deveni operativă de vineri, 29 iulie, de la ora 14, cetăţenii din zona Lipovei fiind aşteptaţi la Primăria oraşului Lipova, pentru a depune cereri pentru eliberarea de paşapoarte simple electronice, urmând ca în două săptămâni să revină pentru a-l ridica.
Citiți principiile noastre de moderare aici!