Exploziile de la stația GPL din Crevedia au șocat întreaga țară, tragedia fiind cu atât mai mare, cu cât cele mai multe dintre victime sunt din rândul pompierilor trimiși să stingă incendiul. Însă, întrebarea care a fost pusă imediat este dacă nu cumva tragedia ar fi putut fi evitată, dat fiind faptul că respectiva stație GPL nu mai avea autorizație. Cât de sigure sunt stațiile GPL care au împânzit întreaga țară? Există un risc crescut de explozii în jurul acestor stații?
Ei bine, nici arădenii nu au rămas impasibili în urma tragediei de la Crevedia, iar amplasarea unor stații GPL foarte aproape chiar de unele locuri de joacă sunt acum privite cu multă teamă. „Se pot întâmpla accidente și aceste stații ar trebui să fie amenajate în locuri speciale, nu aproape de locuri de joacă, magazine și de locuri atât de populate”, a transmis un arădean. O mămică aflată chiar la locul de joacă din zona UTA, situat în imediata apropiere a unei stații GPL a punctat: „E foarte periculos. Chiar acum am văzut că fac o alimentare la acea stație și e foarte aproape de parcul de copii, supermarket, biserică. Autoritățile nu își fac treaba, asta e problema. Nu trebuia autorizată atât de aproape de un parc de copii”. O altă arădeancă a specificat: „Punem viața copiilor în pericol. Am simțit un fior, acum când am trecut pe lângă stație și clar avem o teamă, mai ales după tragedia de la Crevedia”.
Au fost și arădeni care au precizat că, atâta timp cât sunt respectate toate normele de siguranță și prevederile legale, nu au o problemă cu aceste stații GPL. Între timp, instituțiile așteaptă directivele de la București pentru a putea demara acțiunile de control, conform planului ce va fi stabilit la nivel național.
Trimite articolul
XBinenteles!!! Ce intrebare cretina…
Va trebuiesc mai multe dovezi?
e plina europa de statii gpl fara se existe probleme de acest gen
nu statiile sunt un pericol ci coruptia
-
corect.
Super mare pericol. Pericolul e ca romanii sa merga cu masina la preturi acceptabile.
Hotii probabil ca au planuit incidentul de la statia GPL. Vom vedea daca asa a fost daca apare legislatie specifica: asigurare RCA mare la masini ,cu GPL, marirea pretului de 2-3 ori la pompe pentru statiile GPL, etc.
Statiile GPL dispar doar dupa ce majoritatea vehiculelor o sa fie full-electric. Pana atunci poate ar fi bine sa le mutam in afara municipiului?
Dupa cum am spus ! aceste statii trebuie scoasevdin oras , aglomeratiile urbane !!!
-
Dupa cum am spus: ce cauta ala cu tigara aprinsa acolo?
Daca statia nu a mai avut autorizatie de functionare din 2020, din motive de siguranta si toate organele responsabile nu au intreprins nimic pentru interzicerea functionarii cred ca trebuie sa cautam cauza dezastrului in alta parte. CORUPTIA!!!
Ce să verifice corpul de control?Sunt respectate normativele de proiectare? Nu-ți trebuie mare școală.Distante nereslpectate:parc,,loc de joaca 60m vecin cu percul, fără zid de protecție măcar),drum public:10 m(lângă trotuar),etc.Vii de la Peny cu sacoșa poți ajunge îngeraș
Nu mai vb de parcare auto , spălătoria auto…Oare sunt. 50m până la poarta cimitirului?