Realizată de o firmă din comuna arădeană Zimandu Nou, statuia arhitectului Ludovic Szantay a fost amplasată încă de la finalul anului trecut la intrarea în Palatul Cultural, clădire proiectată de către acesta. Cu toate că a fost amplasată deja de ceva vreme la locul ei, va mai avea de așteptat până să poată fi admirată de arădeni. Mai exact, până pe 21 februarie. Statuia va fi dezvelită în ziua de 21 februarie, pentru că arhitectul s-a născut în ziua de… 20 februarie (1872). „Joi (pe 20 februarie 2020 – n.r.) nu s-a putut”, spun surse din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
Absurdul situației nu se oprește aici, însă. Dezvelirea va fi urmată de „concertul inaugural al orgii”, spun aceleași surse. Este vorba despre orga Filarmonicii de Stat Arad, la care se cântă deja încă din noiembrie anul trecut, dar care va beneficia, se pare, de un „concert inaugural”, concert omagial Ludwig van Beethoven (anul 2020 fiind, la nivel european, „Anul Beethoven”).
Invitați importanți
Trecând peste situația tragi-comică, vă anunțăm că pe 21 septembrie, după dezvelirea statuii, ce va avea loc la ora 18:30, în sala Palatului Cultural va fi interpretată Missa Solemnis în Do major, Op 123 a lui Ludwig van Beethoven. Soliști vor fi Sorina Munteanu (Opera Națională București), Meloinda Duffner (Opera Maghiară Cluj-Napoca), Traian Mișcu și Cristian Ardelean (Opera Națională din Timișoara), la orgă se va afla Deak Laszlo, de la Opera din Budapesta, iar dirijor va fi Hermann Szabolcs, dirijor al Teatrului de Operetă din Budapesta.
Statuia
Conform proiectului, statuia are o înălțime de 2,2 metri și a fost realizată de către firmele Ronde Bosse Art din Zimandu Nou și Artnova din municipiu. Costul total al investiției, suportat din bugetul local al orașului, este de aproximativ 200 de mii de lei.
Trimite articolul
XDomnule Rogojan, hotărăște-te 21 februarie ?!?!?!?!? atunci ce-i cu 21 septembrie ????????????? Invitații importanți vin pe 21 septembrie…. după dezvelirea statuii ??? Deci….. dacă nu se poate în 21 februarie va fi pe 21 septembrie așa am înțeles , că așa ai spus….. totuși când va fi ????????????????
Penibili mai sunteti…. Nu s-a putut in 21. Se inaugureaza orga dupa ce s-a cantat. Vai de voi….
Lajos, nu Ludovic.
Si cealalta statuie , a lui Ioan Rusu-Şirianu, cand reapare la locul ei ? pe cine a deranjat atata de tare existenta lui in acel loc si de ce nu se reface de atatia ani ?