„Toţi membrii BPN şi invitaţii au căzut de acord că oricine are dreptul să îşi expună ideile în acest cadru. Diferitele luări de poziţie de până acum nu au fost sancţionate, înţelegându-se faptul că s-au suprapus peste perioada de lucru la modificarea acestuia, dar până când va exista un alt statut, cel existent trebuie respectat, iar acest lucru a fost acceptat de către toţi. Mai importante, însă, au fost discuţiile pe marginea deciziilor guvernului, a comunicării între Guvern şi partid, între conducerea centrală a partidului şi teritoriu. Au fost date asigurări că aşteptările organizaţiilor din teritoriu, ale parlamentarilor, legate de efecte pozitive în privinţa vieţii cetăţeanului, nu se vor lăsa mult aşteptate”, a declarat Seculici.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!