Acţiunile de monitorizare a traficului de mărfuri în punctele de trecere a frontierei din judeţul nostru derulate de comisarii Gărzii Financiare au scos la iveală o nouă afacere cu „firme fantomă”. „La finele lunii, în 30 august mai exact, echipa de control a Gărzii Financiare Arad, alfată la punctul de trecere a frontierei Nădlac, a oprit în vederea controlului, automarfarul cu numărul de înmatriculate Tl 15 VIA, aparţinând firmei de transport S.C. VIA Travel S.R.L. Romania, Tulcea. Conform documentelor prezentate de şofer, CMR/960776/28.08.2009 şi factura nr. 20091699/28.08.09 mijlocul de transport sus menţionat, transporta cantitatea de 20.250 kilograme portocale şi grapefruit roşu”, explică acest caz directorul coordonator adjunct al GFA, comisarul Marius Băltăreţu.
Cele peste 20 de mii de kilograme de citrice erau furnizate de către M. Cooiman Frithandel B.V. din Olanda şi urmau să ajungă la S.C. Lentomax Barcal S.R.L. România, Voluntari. „Din informaţiile furnizate de programul «Trafic control», comisarii GF Arad au constatat faptul că beneficiarul mărfii, compania cu sediul în Voluntari, a fost dată în consemn, deosrece nu funcţionează la sediul social declarat. Decizia Gărzii Financiare de introducere în consemn a fost înregistrată la Comisariatul Central sub nr. 1229/13.08.2009”, mai spune comisarul Băltăreţu.
În urma acestei acţiuni, cantitatea de portocale şi grapefruit roşu a fost confiscată, valoarea estimată a fructelor fiind de 60.000 lei.
Fără case de marcat
O altă acţiune de amploare a GFA a constat în controalele pentru depistarea agenţilor economici care nu folosesc aparatele de marcat, cei mai tentaţi să încalce legea fiind patronii de baruri. „Săptămâna trecută am încheiat şapte procese verbale în urma controalelor desfăşurate, amenzile ridicându-se la 56 mii lei. Mai mult, am făcut şi o confiscare de 1.128.513 lei, deoarece un agent economic cu activitatea suspendată pe trei luni a continuat să facă încasări”, conchide Marius Băltăreţu.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!