Europa bagă zâzania în sat. Ajutoarele pe care europenii au decis să le dea celor nevoiaşi au stârnit ranchiuna între vecini mai ceva decât un câştig la loto. Nici nu au ajuns făina, orezul, laptele şi macaroanele la primărie că au şi început să curgă reclamaţiile la ziar. Revoltată peste măsură, o localnică mai în etate de la Căpruţa a sunat la redacţie pentru a face nominalizările celor care a auzit ea că ar primi ceva macaroane de la UE şi nu le merită. Relatarea direct de la faţa locului ne dezvăluia corupţia ce se ascunde în spatele listelor. Oameni cu stare din satul Căpruţa, daţi cu numele, sunt trecuţi pe lista ajutoarelor şi au o situaţie materială mult prea bună.
Am primit chiar şi valoarea salariilor celor în cauză. Incredibil, dar informaţiile în lumea satului circulă cu o viteză uimitoare şi se modifică în funcţie de neam, interese şi, în cazul de faţă, după spusa localnicei, din compasiune pentru cei mult mai săraci care nu primesc nimic.
Dom primar, la insistenţele noastre, s-a întors la primăria Bârzava să verifice listele. Niciunul din cei reclamaţi nu era pe lista ajutoarelor. Uimirea cea mai mare a edilului a fost că lista abia fusese finalizată şi era greu de crezut că cineva din sat ar fi avut acces la ea.
„Noi avem tabelul din această dimineață și nu avea cum să știe nimeni cine este în tabel. Noi am împărțit ajutoarele doar în Slatina de Mureș, urmând ca, în cursul săptămânii viitoare, să le distribuim și în satul Căpruța. Aceste liste le primim de la Consiliul Județean Arad și, chiar dacă mai există erori în ceea ce înseamnă persoanele de pe listă, cu siguranță ele vor fi rezovate în cel mai scurt timp. Consider că este doar o cacealma, mai ales că eu îi cunosc pe toți din sat”, a încheiat primarul Gabriel Faur.
O fi sau nu o fi lista de la Căpruţa inechitabilă nu avem de unde ştii, dar ceea ce e sigur este că ajutorul european e monitorizat ca la carte de localnicele care stau de veghe la bunul mers al satului.
CJA punctează
Reprezentanții Consiliului Județean ne explică, de asemenea, care este drumul alimentelor, dar și cum se fac aceste liste care au devenit „mărul discordiei” în sat. „Noi depozităm produsele și pe baza listelor distribuim aceste ajutoare în județ către fiecare Primărie. Listele sunt realizate cu ajutorul celor de la Șomaj, Protecția Copilului și Casa de Pensii. Noi nu avem nicio bază de date la nivelul județului în acest sens. Dacă se întâmplă să rămână alimente, atunci se mai organizează o tranșă”, a declarat Andreea Oțoiu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Arad.
Sub 400 de lei
Dacă venitul/persoană nu depășește 400 de lei, se poate depune la sediul Consiliului Județean Arad o cerere tip, o copie după cupon sau certificat de handicap, pentru obținerea acestui ajutor mai spun reprezentanții CJA.
„Consider că este doar o cacealma, mai ales că eu îi cunosc pe toți din sat” GABRIEL FAUR
Tipei critica trocul ajutoare-voturi
Ajutoare injumatatite la Seleus
Citiți principiile noastre de moderare aici!