În luna februarie a acestui an am fost martorii unei întâmplări care se putea încheia tragic, o cărămidă căzând de pe o clădire de pe strada Cloșca. Cărămida căzută pe un autoturism parcat în fața edificiului a îndoit plafonul mașinii. Acum câteva zile, pe adresa redacției au sosit două imagini însoțite de un mesaj. O arădeancă a trecut prin aceeași pățanie, de două ori în decurs de o lună. „Este a doua oară în ultima lună când îmi cade cărămida pe mașină. Data trecută mi-a spart parbrizul, acum mi-a îndoit capota. Abia mai poți să treci pe stradă, fără să-ți cadă cărămida în cap”, spune cititoarea.
Pericol public
Clădirile de pe strada Cloșca, majoritatea construite la finalul secolului XIX-începutul secolului XX, sunt într-o stare avansată de degradare. Bucăți de tencuială cad la fiecare furtună mai serioasă, făcând ca traversarea ca pieton a străzii să fie un „sport extrem”. De fiecare dată când calci pe trotuarele de pe Cloșca, îți pui viața în pericol, existând întotdeauna riscul ca o cărămidă, o țiglă, o bucată de tencuială sau stucaturile de pe fațade să îți cadă în cap.
Între nepăsare și „măsuri luate”
Toate clădirile de pe stradă sunt împărțite în apartamente, având fiecare cel puțin zece proprietari diferiți. În cele mai multe cazuri, aceștia nu dispun de resursele financiare necesare pentru reabilitarea fațadelor, sau, în cazul în care au bani pentru reabilitare, nu cad de acord asupra detaliilor lucrării. De ani buni, de fiecare dată când se atrage atenția municipalității asupra faptului că viețile arădenilor sunt puse în pericol, Primăria răspunde că, nefiind domeniul public, nu pot investi bani în reabilitare. O măsură pentru „soluționarea” problemei, implementată de administrația locală, este aceea a supraimpozitării. Aceasta, însă, nu face nimic altceva decât să le crească proprietarilor datoriile la bugetul local.
Fațadele, în domeniul public
Ne vedem nevoiți să dăm, din nou, ca exemplu, orașul Oradea. Acolo, administrația locală a trecut la măsuri mai drastice. Fie că proprietarii sunt de acord, fie că nu, Primăria restaurează fațadele din zona istorică a orașului, urmând ca sumele să fie „trecute” la impozit, banii fiind recuperați în decurs de câțiva ani. Primăria Arad a încercat și ea să implementeze același concept, însă deocamdată nu știm să se fi apelat la ei pentru reabilitarea vreunei fațade.
Până atunci, „Doamne-ajută!”
Până se va găsi o soluție, până când Aradul va avea și el fațade restaurate și un centru ca de oraș, stăm cu speranța că bucățile de tencuială nu vor face și victime omenești. Proprietarii mașinilor distruse de cărămizile căzute de pe case rămân, în schimb, cu paguba și cu un gust amar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!