Aleşii Puterii au decis cu 16 voturi
„pentru” (atât cât era nevoie)
soarta Ştrandului Neptun, în pofida
victoriei repurtate cu o săptămână
înainte de Opoziţie şi a celor cinci
voturi negative date de câţiva dintre
aleşii Opoziţiei, astăzi.
Urmare a votului, arădenii vor plăti 7,5 lei
pentru intrarea la ştrand, în zona bazinelor
şi 2,5 lei în celelalte trei zone (zona
comercială, zona solariilor şi spaţiilor
comeciale şi zona căsuţelor), vor trebui
să părăsească zona bazinelor la ora
22.00, iar celelalte zone la ora 1.00 (în
week-end, la ora 5.00, iar duminica, la ora 2.00), vor
trebui să facă ultima comandă cu o
oră înainte de ora închiderii şi
să respecte alte condiţii cuprinse în
hotărâre.
Astăzi, aleşii Opoziţiei au refuzat
să mai poarte vreun război, căci, la o
simplă numărare a voturilor, un lucru era
cert: executivul şi consilierii PD-L vor
câştiga şi această luptă.
Micile concesii făcute de Putere
comercianţilor şi arădenilor nu i-au
mulţumit pe aleşii din Opoziţie şi
nici pe oamenii de afaceri de la ştrand
prezenţi la şedinţă, dar cei din
urmă au refuzat să se mai lupte cu… morile
de vânt.
Victoriile obţinute, faţă de proiectul
iniţial, se referă doar la
facilităţile oferite vrâstnicilor cu
pensii sub 900 lei, însoţitorilor
persoanelor cu handicap (100 lei abonamentul,
faţă de 400 – oferta pentru ceilalţi),
copiilor şi adulţilor de la căsuţe
(care beneficiază şi ei de reduceri la
abonamente).
Victoria Opoziţiei în lupta pentru
Ştrandul Neptun a durat, aşa cum am
anticipat, exact o săptămână.
Puterea din CLM s-a regrupat şi a votat
astăzi proiectul care triplează preţul
biletului pe ştrand, în zona
bazinelor, împarte baza de agrement în
patru zone şi îi trimite pe
arădeni acasă mai repede decât
de obicei. Opoziţia, întărită
faţă de săptămâna
trecută de prezenţa în sală a lui
Tiberiu Dekany şi Cristian Moisescu (singura
absenţă notabilă a fost a lui Dorel
Căprar) şi-a calculat din start şansele
şi, anticipând eşecul, s-a resemnat. Nu
şi Claudiu Cristea, care a decis să
se bată în continuare, indiferent de
rezultat. Atmosfera a fost însă una
relaxată, în condiţiile în care
lupta avea deja finalul stabilit. Opoziţia a
vorbit de câte ori a cerut cuvântul
(singurul care a făcut interpelări fiind
însă Cristea); Puterea a decis
să voteze până şi un amendament al
lui Claudiu Cristea (în care firmelor li
se dă un răgaz de 60 de zile, şi nu de
30, să-şi plătească
utilităţile, înainte de executare) etc.
Totul, în condiţiile în care la vot
lucrurile au ieşit aşa cum şi le-a
imaginat executivul.
Cu 16 voturi „pentru”, exact numărul
minim necesar pentru ca proiectul să treacă,
cu trei abţineri (Moisescu, Dekany şi Popa)
şi cu două voturi împotrivă
(Cristea şi Hotăran), actul care
stabileşte reguli noi pe Ştrandul
Neptun a trecut de aleşi.
După vot, atmosfera a rămasă tot
destinsă, chiar dacă, mai în
glumă, mai în serios, Tiberiu Dekany i-a
amintit viceprimarului că e în concediu
(fapt anunţat de Levente Bognar, cu o
şedinţă înainte). „În
calitate de consilier local sunt prezent”, s-a
scuzat acesta.
Tratament echitabil?
Şedinţa a fost condimentată şi de
intervenţia unui comerciant de pe ştrand,
cuprins, conform contractului, în zona III, unde
activitatea se va desfăşura doar
până la ora 22.00, însă omul de
afaceri nu i-a convins pe aleşi că
merită un tratament egal cu al celorlalţi
comercianţi de la ştrand. Subiectul a fost
abordat şi de Claudiu Cristea, dar nici
alesul nu a avut trecere la colegi.
Ultima comandă!
La şedinţa de ieri, proiectul a suferit
şi alte modificări decât cele
prezentate cu o săptămână
înainte. De pildă, în
hotărâre se face acum referire la faptul
că ultima comandă a clienţilor de pe
ştrand trebuie luată cu o oră
înainte de ora stabilită pentru
închiderea respectivei zone, sau că, pentru
organizarea unor evenimente deosebite,
comercianţii trebuie să obţină aviz
şi de la Mediu (pentru zgomot) şi de la
Administraţia Ştrandului.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!