Nu a fost ca-n alţi ani, dar tot a fost plin de lume pe ştrand, la concertul oferit de Primăria Arad cu ocazia Zilelor Aradului. Conform cifrelor încă neoficiale, peste 9.000 de arădeni şi-au petrecut seara de sâmbătă pe platoul din spatele ştrandului, la concert. Per total, s-au vândut, tot potrivit unor date neoficiale, peste 13.000 de bilete de intrare la ştrand pe parcursul acelei zile.
Oferta muzicală nu a fost nici ea ca în alţi ani, criza limitând şi numărul artiştilor importanţi prezenţi pe scenă, însă numele care au încălzit atmosfera au fost îndeajuns pentru a-i mobiliza pe arădeni. Cei mai aplaudaţi au fost, aşa cum era de aşteptat, Andreea Bănică şi Direcţia5. Seria concertelor de la ştrand a fost deschisă de formaţia italiană “The even” şi a continuat cu arădenii de la Quaternion&Brad Vee. Apoi, pe scenă a urcat trupa “Le Orme”, din Italia, după care, târziu după ora 10.00, a venit rândul vedetelor serii. Pentru spectacol, cei de la Direcţia 5 au încasat 3.500 de euro, iar Andreea Bănică 800. Concertele formaţiilor din Italia au fost sponsorizate de comunitatea italiană din Arad.
Printre prăjeli
Imaginea de ansamblu a fost însă aceeaşi şi ca în trecut: un du-te-vino continuu, mulţi copii şi adolescenţi, un vacarm specific concertelor de gen, rockeri la barurile lor, prea mulţi mici şi prea multe prăjeli, care au condimentat aerul concertului, arădeni “prea” fericiţi, veniţi parcă chitiţi să-şi facă de cap şi mulţi fani. Până şi politicienii au onorat, ce-i drept, pentru puţin timp, evenimentele de la baza de agrement, fie că au fost de la putere, fie din opoziţie.
Durere
Dacă zona limitrofă celei în care a fost organizat concertul a fost luată cu asalt de arădeni, zona comercială, cândva centrul de atracţie al ştrandului, a fost de nerecunoscut. Terase părăsite, baruri demolate, întuneric şi linişte. O imagine parcă a sabotajului într-o zonă care odinioară ar fi bătut cu siguranţă recordul la încasări. Loc pentru toţi ar fi la Ştrandul Neptun.
JA-A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!