Primăria Arad a decis să extindă serviciile la ştrand iar rezultatele vor fi vizibile, potrivit calculelor executivului, până în vară pentru ca arădenii să se poată bucura de noile investiţii de aici. Primii paşi se pot vedea deja la ştrand, dar şi în actele Primăriei, care e decisă să supună astăzi la transparenţă decizională noul regulament de funcţionare şi administrare a Ştrandului Neptun.
Noutăţile sunt multe pe ştrand iar acestea vor aduce cu sine scumpirea tarifului de intrare în zona bazinelor. Cele mai importante noutăţi sunt: extinderea zonei actuale a bazinelor până după construcţiile dinspre Micălaca, care adăpostesc câteva baruri, crearea unei noi zone de bazine, zonă dedicată mai ales celor cu copii, în vecinătatea principalei intrări în baza de agrement, apă termală în două bazine, apă încălzită de la soare în alte două, un tobogan nou pentru copii, gazon şi înspre zona comercială, un teren de tenis şi unul de fotbal pe nisip etc.
Primăria Arad are de gând să liciteze în acest an şi lucrările de realizare a pasarelei peste Mureş, care urmează să fie amplasată în vecinătatea restaurantului Belvedere.
Primarul Gheorghe Falcă a precizat că bazinul care până acum era dedicat copiilor, în zona de bazine, va fi adâncit şi va fi umplut cu apă termală, iar bazinul care realiza legătura între celelalte bazine va fi închis şi va beneficia şi el tot de apă termală. „În plus, baza de agremnt se va mări aici cu un teren de volei şi altul de fotbal pe nisip, iar clădirile din spate vor fi incluse în această zonă până în vară”, a precizat primarul.
Despre viitor
Municipalitatea vrea să transforme aceste clădiri într-o zonă de vestiare, care să devină viitorul acces al arădenilor la bazinele cu apă termală care ar urma să fie realizate, în timp, după aceste clădiri (pe terenul viran dedicat acum doar concertelor). „Probabil că în 2012- 2013 această zonă va fi finalizată”, a punctat Falcă.
Investiţiile au fost mutate însă acum în zona situată între restaurantul Ratio şi Space, unde un fost bazin pentru copii, părăsit, a fost deja remodelat. Tot aici se vede deja conturul viitorului bazin pentru adulţi (de dimensiuni mici). Perimetrul duşurilor este şi el conturat, ca şi zona cu panourile solare care vor încălzi apa din cele două bazine. Gazonul va fi ultima dintre investiţiile de aici, alături de un viitor tobogan pentru copii. Unul de dimensiuni mult mai mari este programat să fie montat în prima zonă de bazine, dar investiţia nu este încă prevăzută în buget.
Câteva clădiri din zona comercială au dispărut deja din peisajul ştrandului, iar altele vor dispărea şi ele, urmând să se creeze adevărate spaţii noi de promenadă, de-a latul ştrandului.
Schimbări la orarul de funcţionare
Veşti bune pentru iubitorii vieţii de noapte de pe ştrand (ce a mai rămas, desigur, din ea). Primăria e dispusă să modifice programul şi să permită accesul tinerilor şi după ora 1.00 noaptea. Primarul susţine că pentru zona de căsuţe accesul va fi non-stop, pentru cele două zone de bazine accesul va fi permis între orele 8.00-21.00, în timp ce pentru zona comercială ultimul acces va fi permis la ora 3.30 (şi nu până la ora 1.00, ca în prezent). Pe ştrand se va putea sta până la 5 dimineaţa.
Tarife noi în zona de bazine
Investiţiile nu se lasă fără urmări. Executivul are de gând să scumpească tariful de intrare în zona bazinelor mai ales din cauza apei termale. Preţul final stabilit de Primăria Arad, după mai multe propuneri (unele piperate) este de 10 lei. Cu acest bilet, iubitorii ştrandului vor avea acces şi în a doua zonă a bazinelor, sau mai exact în tot ştrandul. Va exista un tarif, mai mic, doar pentru zona bazinului de copii. Accesul în zona comercială va rămâne nemodificat, deşi discuţiile pe temă vor fi cu siguranţă relansate iar comercianţii vor solicita încă o dată accesul gratuit aici.
Spune-ţi părerea despre ştrand
Cum era ştrandul acum cinci – şase ani, cum îl vedeţi acum şi cum aţi dori să arate pe viitor? Aşteptăm răspunsurile dvs., ale cititorilor noştri fideli, la adresa redactia.jurnalaradean@informmedia.ro
Câteva probleme
Dacă Primăria e mulţumită de planurile instituţiei pentru ştrand, nu acelaşi lucru se poate spune despre comercianţi. Fără curajul necesar pentru a-şi spune păsurile cu voce tare, aceştia susţin că din ştrandul de altădată nu a mai rămas nimic datorită în special taxei de intrare şi a faptului că tarifele se percep chiar şi iarna.
Rămâne doar să vedem când vocea lor va deveni una publică. Singurul care duce o luptă pe viaţă şi pe moarte pe tema ştrandului cu autorităţile rămâne Leo Aslău, care aşteaptă şi acum, dincolo de termenul legal, răspunsurile Primăriei şi un proiect pierdut prin birourile angajaţilor instituţiei.
„Vom avea două intrări în zona nouă de bazine şi vor fi cîteva spaţii interesante” – Gheorghe Falcă
Adriana Barbu Dănilă
Citiți principiile noastre de moderare aici!