Cele două uși cu fotocelulă au început să fie montate la secția Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad! Miercuri, 25 noiembrie, una din uși era montată, iar șina pentru cea de-a doua la fel. O putem considera o mică victorie nu doar a redacţiei Jurnal arădean/Aradon, ci a tuturor arădenilor care sunt aduși aici de urgență pentru a le fi salvată viața.
A început pe 30 iulie
Povestea, destul de anevoioasă, a început în urmă cu aproape patru luni. În 30 iulie, în materialul „Ușa care amenință viața pacienților la urgențe”, am prezentat o gravă eroare a proiectantului, care a dispus la intrarea principală în secția de urgențe o ușă simplă cu două canate! „Cine vrea să intre cu targa, trebuie să se oprească, să deschidă o parte a ușii de termopan cu două canate (două uși de câte un metru lățime fiecare), care este prevăzută cu sisteme de prindere sus și jos”, vă spuneam atunci. Între timp am urmărit îndeaproape lucrările pentru a ne asigura că această ușă de boutique va fi schimbată până la urmă. Un timp nu s-a întâmplat nimic, ba mai mult lucrările au continuat: pereții din jurul ușilor au fost finisați, semn că nimeni nu avea de gând să intervină. Aşa că am continuat să scriem.
Ușile sunt o necesitate
Pe 13 august, scriam în materialul „Se încăpățânează să rămână în greșeală”, faptul că președintele interimar al Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea, spunea că „vom face demersurile necesare pentru a avea o uşă cu fotocelulă. Sunt absolut de acord că aceasta este o necesitate. Nu ştiu cine a făcut proiectul şi mai ales de ce a gândit aşa de la început”. Ușa cu fotocelulă nu avea, însă, să fie montată chiar aşa uşor. Doar pe 18 august, în materialul „Se schimbă ușile la spital”, a venit și confirmarea clară că insistențele noastre au dat totuşi roade. „Factorii decidenţi în chestiunea „uşilor-problemă” de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad au dispus înlocuirea acestora. După ce, într-o primă fază, s-a încercat pasarea problemei „în grădina celuilalt”, până la urmă raţiunea i-a aşezat la aceeaşi masă pe reprezentanţii CJA, DSP, Spitalului Judeţean şi constructorului care se ocupă de modernizarea Unităţii de Primire Urgenţe a spitalului (AMA House)”.
Acum, la finele lui noiembrie, s-a trecut chiar şi la acțiune: ușile au fost în sfârșit montate la locul lor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!